"Din păcate, DJ 223 poate fi numit acum pe bună dreptate DRUMUL MORȚII"

209

Articole de la același autor

Primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie, a transmis un comunicat de presă în care reclamă tragedia petrecută în satul Ivrinezu Mare, în urma căreia un om a decedat deoarece pompierii au ajuns foarte greu la fața locului din cauza drumului impracticabil, drum care se află în administrarea Consiliului Județean Constanța.
Redăm în continuare în întregime comunicatul de presă transmis de reprezentanții Primăriei Peștera și semnat de primarul Valentin Vrabie:


"Primăria Peștera condamnă din nou, în mod public, indiferența pe care autoritățile județene o manifestă față de locuitorii comunei! La aproape două luni de la protestul care a adus în fața Consiliului Județean Constanța peste 1.000 de oameni din comună pentru a atrage atenția autorităților cu privire la starea jalnică a DJ 223, ne vedem nevoiți, din nou, să tragem un semnal de alarmă cu privire la acest obiectiv! Stimați reprezentanți ai județului Constanța, DJ 223 a făcut prima victimă umană! Un om a murit într-un incendiu pentru că pompierilor le-a trebuit mai bine de o oră să parcurgă cei șapte kilometri care despart Peștera de Ivrinezu Mare, drum care nu a mai fost reparat de 35 de ani! Nu este de înțeles cum puteți să puneți mai presus de interesele oamenilor din comuna Peștera orgoliile dumneavoastră politice și interesele care guvernează sistemul de management al acestui județ! Indiferent de necazurile cu care noi, comunitatea din Peștera, ne confruntăm, dumneavoastră, cei care ar trebui să ne reprezentați la nivel județean, rămâneți impasibili. Că vorbim despre cotele defalcate, că vorbim despre lemne pentru încălzirea școlilor, că ne referim la inundații devastatoare sau că vorbim despre reparația drumurilor, primim de fiecare dată același răspuns din partea Consiliului Județean Constanța: INDIFERENȚĂ, NEPĂSARE, IGNORANȚĂ! Din păcate, DJ 223 poate fi numit acum pe bună dreptate DRUMUL MORȚII! Câți dintre dumneavoastră ați venit măcar o dată, fie și incognito, pentru a vă convinge că demersurile pe care le facem, plângerile noastre cu privire la starea deplorabilă a acestui drum nu sunt deloc exagerate?!
Toți cei care vor să vadă realitatea așa cum este ea și unde poate să ducă indiferența manifestată până acum, în mod obsesiv față de locuitorii comunei Peștera, de către Consiliul Județean Constanța, reprezentanți ai presei, dar și autorități competente, toți sunt așteptați mâine, la ora 11.00, la sediul Primăriei Peștera", se spune în comunicatul de presă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5464 secunde