Deputatul Bogdan Huţucă: "Sunt mândru că propunem o echipă de profesionişti"

465
Deputatul Bogdan Huţucă:

Articole de la același autor

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, a anunţat, ieri, că în Biroul Permanent Național al Partidului Naţional Liberal s-au validat listele candidaților PNL Constanţa pentru alegerile parlamentare din această iarnă.

„Sunt încântat de faptul că, și de această dată, partidul din care fac parte propune atât județului nostru cât și întregii țări cea mai bună echipă de profesioniști pentru construirea unui viitor mai bun. Suntem gata să ne apucăm de treabă. Împreună dezvoltăm Constanța, împreună dezvoltăm România!”, a declarat deputatul Bogdan Huţucă.

Reamintim că pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, PNL Constanţa a stabilit o echipă formată mai mult din tineri.

Astfel, la Camera Deputaților lista este deschisă de președintele Organizației Județene a PNL Constanța actualul deputat Bogdan Huțucă. Acesta este urmat de Mircea Banias (deputat), Marian Crușoveanu (consilier județean), Bogdan Bola (director Administrația Bazinală Dobrogea Litoral), Sorin Mihai (inspector general școlar IȘJ Constanța), Mihnea Drumea (decan al Facultății de Științe Juridice și Științe Economice al Universității „Spiru Haret” Constanța), Adriana Câmpeanu (medic, consilier local municipal Constanța), Mihaela Scrieciu (consilier local), Dorin Opreanu (director Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), Andrei Dimancea (medic), Cristian Zahariuc (consilier județean), Dănuț Constantin Pața, Lucian Nichita (managerul Direcției de Cultură și Sport a municipiului Mangalia) și Elena Carmen Bratu (director Liceul Medgidia).

La Senat, primul pe listă este Septimiu Bourceanu (vicepreședintele PNL Constanța, directorul Complexului Balnear și de Recuperare Corpore Sano din Techirghiol). El este urmat de prefectul George Niculescu, Dana Dina (antreprenor), Mariana Mitra (lector universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Jurişti din România – Filiala Constanţa, consilier juridic și avocat) , Alexandru Bobe (lect. univ. dr. Universitatea „Ovidius” Constanța) , Bogdan Druga și Marius Ion Sponoche (directorul Spitalului Orășenesc Cernavodă).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4947 secunde