Deputatul Bogdan Huțucă: "PNL are soluții pentru siguranța cetățeanului"

928
Deputatul Bogdan Huțucă:

Articole de la același autor

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, spune că, în România zilelor noastre, siguranța cetățeanului a devenit doar o lozincă golită de orice substanță, însă partidul pe care îl reprezintă are soluții pentru ca românii să se simtă apărați.

"După trei ani neîntrerupți de asalt PSD asupra Justiției și legilor penale, timp în care peste 20.000 de infractori periculoși au fost eliberați cu mult înainte de termen, efectele catastrofale se văd zi de zi. Infracționalitatea a ajuns la cote alarmante, iar românii nu se mai simt în siguranță nici măcar în propria casă. Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament, dar majoritatea PSD blochează adoptarea lor în regim de urgență, fiind complice la toate actele de violență comise de infractorii eliberați înainte de termen în baza recursului compensatoriu", a declarat liderul liberalilor din Constanța, Bogdan Huțucă.

El a explicat că există mai multe măsuri care, odată legiferate și puse în aplicare, vor întări instituțiile statului și vor înăspri lupta contra infracționalității.

În acest context, Huțucă a făcut referire la propunerea privind abrogarea recursului compensatoriu adoptat de PSD, care a dus la eliberarea anticipată a infractorilor violenți, proiect de lege depus de PNL în ianuarie 2019. O altă propunere vizează implementarea Sistemului Alertă Copil Dispărut, care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii, proiect de lege depus de PNL în august 2019.

O altă propunere a liberalilor face referire la înăsprirea pedepselor, mai exact, închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor, proiect de lege depus de PNL în august 2019. Și, de asemenea, implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență, proiect de lege depus de liberali în 2015, dar blocat de PSD la Camera Deputaților.

"În loc de adoptarea unor asemenea măsuri, PSD se agață cu disperare de nostalgia eliberării miilor de infractori din pușcării: criminali, violatori, tâlhari și pedofili, sperând ca, în curând, însuși cel mai iubit fiu al partidului, Liviu Dragnea, să pășească liber pe ușa penitenciarului. Altfel nu ne putem explica încăpățânarea PSD de a nu abroga măsura recursului compensatoriu, care zi de zi eliberează din pușcării zeci de infractori periculoși. Au trecut patru luni de la votul românilor la referendum, prin care au cerut întărirea luptei împotriva corupției și a infracționalității și au spus DA pentru o justiție puternică și independentă, pentru un stat de drept funcțional și setat pe interesele românilor și ale țării. PNL își asumă această responsabilitate și va lupta pentru ca românii să fie în siguranță, iar instituțiile statului să lucreze eficient și prompt în slujba cetățenilor", a mai spus președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.9501 secunde