Delegație din Turcia, în vizită la Primăria Constanța

Miercuri, 24 Aprilie 2019
335
Viceprimarul municipiului Constanța Costin Răsăuțeanu, alături de Șenol Ali, subprefectul județului Constanța, a primit, ieri, vizita consulului general al Republicii Turcia la Constanța Sulhi Turan, și a comandorului Berke Uraz, comandantul corvetei turcești TCG Büyükada, însoțit de reprezentanți ai Forțelor Navale ale Republicii Turcia și ai Forțelor Navale Române.

În cadrul întrevederii, viceprimarul a salutat în mod deosebit prezența consulului, extrem de activă și pragmatică, la aproximativ jumătate de an de la învestire și a făcut o scurtă prezentare a istoriei municipiului, subliniind, de asemenea, importanța menținerii și dezvoltării parteneriatului strategic în regiunea Mării Negre, a relațiilor bilaterale foarte bune, în special în domeniile economic, cultural, educațional, militar și al securității.

Oficialii militari au reiterat importanța Mării Negre pentru Alianța NATO, ca zonă de interes special pentru securitatea europeană și euro-atlantică și au evidențiat importanța prezenței navelor și a capacităților aliate în regiune. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1755 secunde