Alegeri cu scandal

Dănuț Culețu contestă "mascarada" în care Victor Manea a fost ales președinte al PNL Constanța

5910
1
Dănuț Culețu contestă
Liberalii constănțeni au avut parte de un week-end "fierbinte", dominat de emoții, nemulțumiri și revolte generate în urma luptei pentru șefia PNL Constanța. Peste 1.000 de liberali s-au adunat, sâmbătă, la Casa de Cultură, pentru a-și alege noul președinte și noul Birou Politic Municipal. Ședința a început cu o întârziere de jumătate de oră, într-un context tensionat, după ce zeci de membri au reclamat faptul că nu se regăsesc pe convocatorul ședinței.

"Nu pot accepta această mascaradă"
În momentul în care președintele Filialei Județene a PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, se pregătea să anunțe prezentarea raportului de activitate a conducerii PNL pentru perioada 2005-2010, Dănuț Culețu, unul dintre candidați, a părăsit prezidiul pentru a lua cuvântul de la tribună, chipul său dezvăluind o vădită stare de nemulțumire.
"Ca să fiți liniștiți, îmi anunț retragerea", a început el. "Eu sunt un om de onoare și pot să accept să pierd fără rezerve. Dar nu pot accepta să fiu driblat de maniera aceasta. Și sunt elegant când spun driblat. Nu pot accepta să merg mai departe în această mascaradă", a declarat el, extrem de nemulțumit de organizarea evenimentului. El le-a mai dezvăluit sutelor de liberali din sală că l-au căutat "oameni cu zecile", reclamând faptul că nu sunt trecuți pe convocatorul ședinței. Mai mult, potrivit lui, convocatorul nu a fost nici aprobat și nici publicat atunci când trebuia, existând "arhisuficiente motive de contestare ale acestei adunări". Pe parcursul discursului său, Dănuț Culețu a fost acompaniat de intervențiile susținătorilor sau adversarilor din sală care scandau "Cea mai mare hoție!" sau "Nu vă retrageți!".

"Mercenarii"
Nici nu a apucat bine Dănuț Culețu să își termine speech-ul, că Eugen Cojocaru, liderul pensionarilor liberali și unul dintre susținătorii fostului prefect, a izbucnit în gura mare, din mijlo-cul sălii: "Toți pensionarii, afară din sală!", piperând îndemnul cu adrese directe către prezidiu: "Hoții! Hoții!". Ulterior, Eugen Cojocaru a declarat că sute de liberali nu au fost primiți în sală să voteze pentru că nu se regăseau pe convocator, deși aveau legitimații și cotizații plătite la zi. "Sunt mercenari! Mercenarii!", a mai acuzat el organizatorii. "Au adus din tot județul oameni cu autocarul, de la Ovidiu, de la Năvodari. Au adus oameni și i-au băgat în sală", a completat el. Lor li s-au adăugat și câteva zeci de reprezentante ale Organizației de Femei a PNL Constanța, Olga Zeicu, liderul lor, reclamând aceleași nereguli.

"Va avea o problemă în a mai fi ales"
Atât Gheorghe Dragomir, cât și Victor Manea, președinte interi-mar și contracandidatul lui Culețu, au negat acuzațiile acestora. În plus, Gheorghe Dragomir a declarat că mulți dintre pensionarii veniți sâmbătă nu erau liberali, ci membri ai altor organizații de pensionari.
Referitor la pasul făcut de fostul prefect, Dragomir a remarcat: "Cred că a fost nemulțumit de faptul că în sală nu erau destul de mulți susținători de partea sa". "Mi l-aș fi dorit (n.r. - pe Dănuț Culețu) într-o echipă a PNL Constanța. Dar după atitudinea de astăzi, va avea o problemă în a mai fi ales", a mai explicat el. Cu această ocazie, Dragomir i-a reproșat fostului prefect faptul că în perioada 2004-2008 "nu a fost atât de apropiat cum ar fi trebuit să fie un prefect al Constanței față de cei care l-au susținut să ajungă acolo". În plus, liderul liberal a susținut că Dănuț Culețu nu riscă sancțiuni, ci doar cei care s-au manifestat "gălăgios și vulgar".

"Am încercat să stau cât mai departe"
Victor Manea a refuzat să comenteze decizia lui Dănuț Culețu de a se retrage din cursa pentru șefia PNL. "Din păcate, am avut niște disfuncționalități care nu trebuia să genereze protestele de astăzi și cred că ar fi fost normal ca o competiție să continue și să avem doi candidați", a mai afirmat el. Cu privire la reacțiile "protestatarilor", Victor Manea a fost de părere că acestea au fost "jignitoare pentru mulți colegi care au rămas în sală, președinți de organizații care au lucrat la convocatoare". "Au fost și omisiuni. Au fost colegi dintre noi care au fost omiși. S-a muncit până noaptea târziu. S-au adus convocatoarele de fiecare organizație în parte. Or fi greșit și ei, o fi greșit și secretariatul. Dar nu era problema mea, pentru că eu am încercat să fiu detașat. Pentru că eram și candidat, am încercat să stau cât mai departe pentru a nu putea fi eu acuzat", a încheiat Manea.

"Ne retragem toți din PNL"
În urma acestor evenimente, Eugen Cojocaru a anunțat că pensionarii vor părăsi partidul. "Ne retragem toți din PNL. Avem un birou de 29 de membri, ne vom întruni și vom lua o hotărâre să vedem unde plecăm", a mai declarat liderul pensionarilor.
Nu aceeași atitudine a adoptat-o și Dănuț Culețu. El a declarat pentru ziarul "Cuget Liber" că va contesta alegerile de sâmbătă la Curtea de Onoare și Arbitraj de la București și nici nu se gândește să plece din PNL. "Vremelnic, partidul poate fi condus de unul sau de alții. Eu nu am intrat în PNL pentru anumite persoane, ci pentru tot ceea ce înseamnă liberalism. Rămân cel mai vechi liberal și nu mă gândesc să părăsesc partidul", a spus hotărât el, negând că ar fi primit oferte din partea altor formațiuni politice.
În privința celor care amenință că vor pleca din PNL, Gheorghe Dragomir a precizat că "huliganismul nu este comportamentul unui liberal". "Acele persoane au venit doar din interes și nu au ce să caute în PNL. Le doresc din tot sufletul să plece", a spus Dragomir. Cu privire la contestația lui Culețu, liderul județean a menționat că aceasta va ajunge în cele din urmă tot la filiala locală. "Cei doi secretari de la centru au venit și au supravegheat alegerile și au constatat că nu sunt nereguli. Iar convocatorul a fost aprobat cu zece zile înainte. Apoi, a fost modificat chiar la solicitarea domnului Culețu, pentru că a văzut că erau niște greșeli. Ulterior, l-am aprobat din nou, inclusiv cu acordul oamenilor săi", a mai afirmat el.

"Avem un singur ordin: victoria din 2012"
În urma centralizării voturilor, președinte al Organizației Munici-pale PNL Constanța a fost confirmat Victor Manea, care a obținut 680 de voturi "pentru" și 51 de voturi "împotrivă", din totalul celor 731 de voturi valabil exprimate.
De asemenea, a fost ales și Biroul Politic Municipal al PNL Constanța, din componența căruia fac parte nouă vicepreședinți - Luminița Daniela Popescu, Ga-briel Ioniță, Robert Aurel Boroianu, Florin Enache, Tudor Topor, Ion Stănică, Ioan Mircea Popovici, Carmen Răducu și Teodor Adam, precum și 11 membri.
La final, Victor Manea a declarat pentru "Cuget Liber" că obiectivul său principal este formarea echipei pentru alegerile din 2012 și câștigarea acestora. "Avem un singur ordin: victoria din 2012", a spus el. "Orice candidat am pune la Constanța, dacă nu are o echipă puternică nu va câștiga. Trebuie să lucrezi tot timpul pentru a avea notorietatea și puterea de a candida. Nu este o joacă. Cine privește din afară, poate vede altfel lucrurile. O campanie este grea. Este nevoie și de bani, și de o forță fizică deosebită. Nu este suficient numai să vrei să fii candidat. Trebuie și să poți să fii candidat", a mai spus el, menționând, de asemenea, că este adeptul unui candidat din interiorul PNL Constanța.

Comentează știrea

manga
25 iulie 2012
pnl

d-mni de la PNL aveti doate datele informative despre Vicelepresdinte Boroianu Robert Aurel Boroianu daca merita sa va reprezinte ca pardid sau il reprezinta pe d-nul Presedinte interimar C.Antonescu VVPonta sau inca nu ati aflat ca poate sal reprezinte si pe d-nul suspendat T.Basescu ca om lucreaza cu toate pardidele M.Munci DSV ITM ANAF cu SRI nu se mai pune problema de aceia vam rugat sa trasmiteti si la IPJ Cta DNA DGIPI DIICOT MAI Parchetul CTA Parchetul general al ro.unde sint ascunse si musamalizate toate reclamatile acuma probabil ca se plimba pe la OLAF Bruxel cineva tebue sa dea socoteala in cet in cet poate si ce de la SRI probabil ca nu le stiu pe toate ca se practica la RO sa ascunda

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7591 secunde