Daniel Constantin: Tăriceanu este rebut politic. Varujan Vosganian: Nu reprezintă poziția Pro România

192
Daniel Constantin: Tăriceanu este rebut politic. Varujan Vosganian: Nu reprezintă poziția Pro România - daniel-1566315777.jpg
Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian a declarat că se încearcă împiedicarea unei alianțe între Pro România și ALDE prin exagerarea unor declarații care sunt considerate tensiuni între cele două partide, în contextul în care Daniel Constantin l-a catalogat pe Tăriceanu drept "rebut politic".


"Îmi dau seama că o posibilă alianță între ALDE și Pro România creează neliniște în scena politică, pentru că o astfel de alianță obligă celalte partide la atitudinile clare față de actul de guvernare, fie în sensul contestării, fie al sprijinirii explicite sau implicite ale guvernării. Din acest motiv, se încearcă prin diverse modalități împiedicarea acestei alianțe iar una dintre modalități este tentativa de a exagera anumite declarații socotindu-le ca fiind tensiuni în relația dintre ALDE și Pro România", a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian.


De asemenea, el consideră că declarațiile din ultima vreme ale unor foști membri ALDE nu sunt în spiritul negocierilor dintre liderii celor două partide.


"De fapt, singurele declarații care nu sunt în spiritul discutat între conducerile celor două partide aparțin unor deputați Pro România care au părăsit grupurile parlamentare ALDE înaintea congresului din 2018. Pozițiile acestor parlamentari, care nu sunt mulți la număr, pot fi de înțeles din moment ce ei au părăsit ALDE și acum se pun în situația de a reîncepe dialogul cu ALDE. Numărul lor este restrâns și nu reprezintă poziția Pro România. Nu comentăm declarațiile lor decât în acest context ai biografiei politice proprii și dialogul nostru cu Pro România merge înainte", a afirmat politicianul.


Reacția lui Varujan Vosganian vine în contextul în care vicepreședintele Pro România Daniel Constantin a declarat că nu va accepta niciodată o alianță cu ALDE, catalogându-l pe Călin Popescu Tăriceanu drept "un rebut politic".


"O face dintr-un simplul motiv, că domnul Tăriceanu în acest moment caută și eu cred că decizia este luată în ALDE, să iasă de la guvernare, sperând că vor face această alianță cu Pro România. Eu, ca fondator al Pro România, niciodată nu o să fiu de acord să facem orice fel de combinație politică cu domnul Tăriceanu. Nu o să fiu de acord cu acest lucru din multe puncte de vedere: neseriozitatea domnului Tăriceanu, chestiuni personale pe care le am cu dl Tăriceanu, am plecat de acolo pentru că mi-am dat seama ce fel de om este și multă lume și-a dat seama. (...) Pro România s-a construit pentru viitor. Tăriceanu este un rebut politic. Asta au zis cetățenii la vot", a spus Daniel Constantin la Realitatea TV.


Daniel Constantin a fost exclus în anul 2017 din ALDE pe motiv că s-a opus deciziilor partidului și a adoptat poziții duplicitare în legătură cu ALDE. Ulterior, Daniel Constantin s-a înscris în formațiunea lui Victor Ponta, Pro România, devenind vicepreședinte al partidului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3506 secunde