Dan Barna: Îi cer președintelui Iohannis să solicite demisia premierului Dăncilă și să nu mai acorde încă o șansă PSD

127
Dan Barna: Îi cer președintelui Iohannis să solicite demisia premierului Dăncilă și să nu mai acorde încă o șansă PSD - barna-1566995081.jpg

Articole recomandate

Președintele USR, Dan Barna, i-a transmis președintelui Klaus Iohannis să-i solicite premierului Viorica Dăncilă demisia și să declare public și explicit că nu va mai acorda 'încă o șansă' PSD.


"Îi cer președintelui Iohannis să-i ceară doamnei Dăncilă demisia și, mai ales, să declară public și explicit, în perspectiva demisiei doamnei Dăncilă, care nu mai are sprijin parlamentar, să declare public și explicit că nu va mai acorda încă o șansă PSD. Lucrul acesta nu mai poate continua. Fiecare zi în care guvernarea PSD este la guvernare vedem că eliberează infractori periculoși și România face un pas înapoi cu fiecare moment", a declarat Dan Barna la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, alegerile anticipate sunt soluția corectă în contextul politic actual.


"Vom susține însă orice guvern fără PSD care acoperă această perioadă interimară până când vor fi organizate aceste alegeri anticipate. Aceste alegeri ar putea fi organizate deodată cu alegerile locale", a spus Barna, citat de Agerpres.

Liderul USR, desemnat candidat la prezidențiale, a precizat că a avut discuții cu PNL pe tema moțiunii de cenzură, menționând că se încearcă strângerea a cât mai multe semnături pentru ca această moțiune să treacă.

Totodată, Dan Barna a vorbit despre proiectele de acte normative discutate în Parlament miercuri.

"Astăzi, în cadrul sesiunii extraordinare, la finalul ei, a fost respinsă legea privind amnistia și grațierea. Un lucru foarte bun, însă a fost amânat, a fost practic tergiversat recursul compensatoriu, adevărata problemă a sistemului în momentul de față. Până astăzi vedem că au fost eliberate peste 800 de persoane condamnate pentru omor, aproape 600 condamnate pentru viol și aproape 200 de persone condamnate pentru trafic de copii. Acești infractori foarte periculoși au fost eliberați. PSD, ALDE și ceilalți care au votat în felul acesta, practic, au amânat legea recursului compensatoriu. Sub un pretext, o chichiță ridicolă, aceea că ar exista un alt proiect de lege, Comisia juridică a încălcat votul plenului Parlamentului, care exact asta a făcut în această dimineață, a cerut Comisiei juridice să vină cu un raport, a acordat un termen să vină cu un raport pentru respingerea acestui recurs, era foarte simplu", a afirmat Barna.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7805 secunde