Dacian Cioloș nu exclude revenirea la guvernare până la următoarele alegeri

312
Dacian Cioloș nu exclude revenirea la guvernare până la următoarele alegeri - ciolosguvernare-1636570232.jpg

Articole de la același autor

Președintele USR, Dacian Cioloș, spune că partidul va urmări și din opoziție obiectivele anunțate în campania electorală și că va căuta măsuri pentru a ieși din criza sanitară și cea energetică. El nu exclude revenirea USR la guvernare înainte de alegerile parlamentare.

„Trecerea în opoziție înseamnă aceleași obiective pe care le-am avut și cât am fost la guvernare, angajamentele pe care le-am luat în campanie. Vom face tot ce ține de noi și vom folosi toate instrumentele pe care le avem ca să ne asigurăm că România continuă parcursul proeuropean, care înseamnă stat de drept, modernizare, reformarea sistemului care am văzut că nu funcționează, oportunități pentru mediul de afaceri și măsuri pentru ieșirea din criza pandemică și energetică”, a spus Cioloș la Digi24.

„Am avut foarte mulți susținători care ne-au cerut să ne asumăm intrarea la guvernare și ne-am asumat acest lucru, ca să punem în aplicare reformele pentru care am primit mandat. Evident că punerea în aplicare a unui program o faci de la guvernare. Am făcut asta cât a fost posibil. Am constatat de multe ori la colegii de la PNL că una au promis în campanie și alta au considerat ca prioritar odată ce au venit la guvernare și asta a și creat anumite tensiuni și i-a dus spre PSD, pentru că cu PSD nu-și mai pun problema deloc să susțină reformele de modernizare, de depolitizare, eficientizare a cheltuirii banului public, reformarea justiției, eliminarea pensiilor speciale. Noi am avut un angajament pentru asta și ne vom asigura că vor rămâne pe agenda publică”, a adăugat el.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4358 secunde