Dacian Cioloş, la Constanţa: Alianţa USR-PLUS este o alternativă. Trebuie să investim în oameni, în educaţie şi în sănătate

712




Președintele PLUS, Dacian Cioloș,  este prezent la Constanța pentru a susține echipa USR-PLUS la alegerile locale și, în mod special, pe deputatul Stelian Ion, candidat la funcția de primar al Municipiului Constanța.




"Ceea ce cu toţii am trăit în ultimii 20 de ani în Constanţa, se poate schimba radical. Judeţul Constanţa are nevoie de oameni noi. Oamenii din USR-PLUS sunt oameni de calitate. Fiecare comunitate este importantă pentru noi. Trebuie să ne concentrăm pe educarea copiilor noştri. Cu toţii vrem o viaţă în egalitate. USR-PLUS este valul schimbării!", a declarat preşedintele PLUS Constanţa, Edward Nedelcu.


"Constanţa este o comunitate importantă pentru toată România. Nu există român care să fi venit la Marea Neagră şi să nu fi trecut prin Constanţa. De Constanţa depinde economia românească. Prin portul Constanţa intră o serie de produse care alimentează economia României. La 30 de ani de la Revoluţie, cu resursele pe care le are Constanţa, acest loc ar fi trebuit să arate altfel. Ar trebui să se compare cu locuri minunate din Europa. Constanţa a devenit captivă unor reţele mafiote. Unii sunt la puşcărie, alţii în curs de cercetare", a declarat preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.


"Oamenilor li se promit de zeci de ani lucruri care nu se schimbă. Alianţa USR-PLUS este o alternativă. La parlamentare, mulţi ne priveau cu suspiciune. Am trimis în Parlamentul European opt parlamentari. Venim în faţa dumneavoastră cu nişte rezultate de care ar putea beneficia şi Constanţa. Vrem să ne asigurăm că acea curăţenie pe care o vrem la noi acasă, o vrem şi în comunitate. Vrem transparenţă. Propunem oameni competenţi şi cinstiţi. Avem un plan de dezvoltare. Cuvântul cheie este investiţie. Trebuie să investim în oameni, în educaţie şi în sănătate. Rolul unui primar este acela de a ajuta la dezvoltarea comunităţii. Portul Constanţa nu trebuie să fie o sinecură.


"Pentru Constanţa, în acest moment, este importantă renaşterea. Stelian Ion este un om care a demonstrat multe lucruri. Este obsedat de curăţenie. Este un profesionist. Constanţa are nevoie de el. Este un om care vede lucrurile în perspectivă. Îl asigur pe Stelian că va avea tot sprijinul meu. Avem nevoie de un oraş la malul mării verde şi curat. În următorii ani transportul maritim şi fluvial va redeveni în topul priorităţilor. Îi rog pe colegii liberali să nu mai ducă în derizoriu această candidatură. Stelian Ion este un om care poate convinge. Vă asigur că şi la Constanţa, percepţia populaţiei arată mai bine decât unele sondaje. Acest vot contează. Acesta este un moment cheie. Ieşiţi la vot şi votaţi Stelian Ion!", a mai adăugat Dacian Cioloş.


"Domnule Cioloş, ştiu că iubiţi Constanţa. Veniţi în oraşul nostru mai des decât unii candidaţi care locuiesc prin localităţi apropiate acestui oraş. Această corupţie a făcut în aşa fel încât Constanţa să nu se dezvolte. După 27 septembrie, Constaţa va renaşte. Ne vom baza pe fonduri europene. Ceilalţi nu au folosit fonduri europene pentru că nu ar mai fi putut cheltui 50.000 de euro pe câte o toaletă publică în parte. Vreau să le spun constănţenilor că se poate. Avem cel mai mare potenţial din ţară. Putem fi cel mai frumos oraş din România. Avem în Constanţa cartierul Consilierilor. Acolo, mulţi consilieri au primit terenuri gratis. Ne mână în luptă dorinţa de a oferi tinerei generaţii posibilitatea de a trăi într-un oraş frumos. Nu îi uităm nici pe cei în vârstă, însă gândul nostru este spre viitor. 


PSD ne a arătat că este expert în furtul din banul public. Primarul actual excelează în incompetenţă. Celelalte partide nu s-au remarcat cu nimic în această perioadă. Nu am văzut din partea PNL lideri pe plan local. Şansa pentru Constanţa o reprezintă USR-PLUS. Vom revoluţiona administraţia publică. Este important ăa nu stăm cu mâinile în sân. Nu aşteptaţi să se facă lucruri. Noi trebuie să le facem. Noi trebuie să arătăm neregulile şi să acţionăm în scopul îndreptării acestora. Unii tineri îşi doresc să plece din ţară. Haideţi să punem capăt acestei hemoragii care ne macină an de an. Au fost făcute lucrări de mântuială. Şi-au bătut joc de banii noştri şi de vieţile noastre. Constănţenii sunt supuşi de ani de zile la umilinţă. PSD şi PNL şi au bătut joc de noi.", a declarat Stelian Ion.


Pagina a fost generata in 0.3953 secunde