Dacian Cioloș a depus actele pentru înființarea partidului "Mișcarea România Împreună"

766
1
Dacian Cioloș a depus actele pentru înființarea partidului
Cererea de înființare a partidului "Mișcarea România Împreună" a fost depusă la tribunal, a anunțat, vineri, fostul premier Dacian Cioloș.


"În decembrie anul trecut am anunțat că din Platforma România 100 urmează să se desprindă un partid politic în așa fel încât să avem și vehicul politic să mergem mai departe decât suntem în momentul de față cu Platforma. Astăzi de dimineață a fost depusă la tribunal cererea de înregistrare a unui nou partid politic ieșit din Platformă. Este vorba de partidul Mișcarea România Împreună. Am decis deci să facem și acest pas. E primul pas, acela de cerere a înregistrării unui partid. Partidul va exista formal în momentul în care acest proces de înregistrare va fi finalizat la tribunal. Astăzi facem anunțul demersului pe care l-am făcut și nu al lansării partidului, îl vom lansa când va exista ca atare. Astăzi vă anunțăm că am făcut demersul și că am intrat într-o zonă de non retur, adică am făcut pasul acesta înainte peste linia de start, dar partidul va exista după ce judecătorii vor decide că ceea ce am propus noi acolo este corect, conform legii, și partidul poate să funcționeze legal", a spus Dacian Cioloș, vineri, la un eveniment intern al Platformei România 100 transmis live pe Facebook.


Fostul premier a menționat valorile pe care viitorul partid și le propune.


"În documentele pe care le-am depus la tribunal pentru înregistrarea partidului veți vedea că, pe lângă Statut, în programul politic noi am dezvoltat mai degrabă, într-o primă fază, fundația aceasta în jurul unor valori care ne reprezintă, valori de la care vrem să pornim în proiectul politic: onestitate, competență, bun simț, transparență, credința că fiecare om e important, că un proiect de reconstrucție trebuie să fie în jurul oamenilor, valorilor lor și aspirațiilor și că toate soluțiile trebuie să aibă la bază aceste valori. Obiectivul este că în lunile următoare, până la momentul lansării efective a partidului, să adăugăm la această fundație și soluțiile pe care le propunem pe teme mari pe care există așteptări în societate", a mai spus Cioloș.


El a precizat că Platforma România 100 nu se transformă într-un partid politic.


Comentează știrea

GILĂU
31 martie 2018
Dezastru

Când țara este condusă de derbedei și incompetenți, adică de oameni slabi, acesta-i rezultatul, așa se explică faptul că, totul a devenit nesigur, pentru că, conducătorii antrenați în : hoții, amantlâcuri, îmbogățire fără margini, că întotdeauna, oamenii inteligenți și capabili au bun simț și nu pun preț pe cele materiale ci pe oameni, pun preț pe relațiile bune și frumoase cu cei din jurul lor, adică pun preț, pe ce este cel mai bun / bine în lume, omul, ființa umană, ca sufletele oamenilor, să se bucure de faptul că sunt unice în felul lor și că cineva se gândește la ei / ele, până când în România, nu au să ajungă la butoanele conducerii, oameni capabili și inteligenți, ne vom confrunta cu : lichelismul, exploatarea omului de către om, crimele, hoția, violența, violatori, cruzime, amantlâcuri, "divele" ...... , ca să ne dăm seama pentru care fapt pe sticlă, vedem numai : filme erotice, cu iubire numai ca-n filme, turcești și nu numai turcești, care au ca temă prin care se induce în mintea oamenilor numai și numai : violența, crimele, cruzimea, desfrânarea, desfrâul, relațiile extraconjugale și muuuuulte altele și asta pentru ca oamenii să fie preocupați cum să : curvească, desfrâneze, înșele soțul ori soția, să omoare pe unii pe alții, să violeze copii, femei, bărbați și tot așa mai departe, așa s-a ajuns să fie manipulați oamenii prin intermediul mass-media sub toate formele : reclame care agasează privitorii cu medicamente, alimente... , cu filme de tot felul, politică, oamenii fiind dirijați când spre o tabără politică când spre o altă tabără politică, economică, într-un cuvânt democrația nu ne-a adus nimic bun, nouă, românilor, ci numai și numai rău și răutate care macină la bază și peste tot societatea românească !? Unde stau și totodată zac prăfuite toate filmele și piesele de teatru românești și mulți artiști români mor de foame ori zac de singurătate ori suferinzi de diferite și diverse boli / afecțiuni și statul român plătește bani grei unora și altora pentru filme care au distrus viața și comportamentul poporului român în totalitate, asta nu-i democrație este o nebunie care a înnebunit aproape tot poporul român, că-n fiecare zi auzim / vedem la televizor numai despre : boli, bolnavi cronici, crime oribile, spânzurati, "balena albastră", violuri, violență, hoți, hoții au ajuns să fie plătiți cu bani grei, cu euro, păi hoții și criminalii să tot facă rele, să fie închiși și la urmă statul român, să-i răsplătească pentru ce au făcut, este de râsul lumii ce se petrece în România, femeile să primească euro pentru ca să poarte sarcina invitro și familiile cu copii sunt lăsate, neglijate, sunt chiar la marginea prăpastiei, să moară de foame și fără minimul existențial, la fel cu tinerii care pleacă peste mări și țări de se chinuiesc ca vaaaaaide ei, la fel cu bătrânii care mulți sunt vaaaaaide ei, câtă cruzime este în mintea celor care ne conduc, să le fie rușine pentru tot / toate câte se întâmplă în țara noastră bogată și devastată de niște netrebnici și lipsiți de iubire față de Dumnezeu și poporul român, mare păcat pentru că afirmă, că sunt creștini !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2341 secunde