Cumpăna, prima comună din România care se implică în eradicarea hepatitei C

420
Cumpăna, prima comună din România care se implică în eradicarea hepatitei C - primariacumpana-1547828741.jpg

Articole de la același autor

Primăria Cumpăna și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) vor să se implice în eradicarea hepatitei C, motiv pentru care demarează în perioada următoare proiectul "Implicarea comunităților locale în eliminarea Hepatitei C". Acesta va include realizarea unor studii comparative la nivel regional (România, Bulgaria, Serbia și Macedonia), precum și campanii de informare și de testare pentru depistarea virusului hepatitic C în diferite comunități locale.

"În multe țări europene comunitățile locale participă la soluționarea unor probleme majore de sănătate publică, așa cum este și cea reprezentată de hepatita C. În cadrul Comitetului European al Regiunilor, unde sunt raportor pe energie, există un Grup Inter-Regional pentru Sănătate și Bunăstare. Este recunoscută astfel importanta autorităților locale și regionale în domeniul sănătății, întrucât ele reprezintă interfața dintre cetățeni și instituțiile naționale și europene. De asemenea, au un rol esențial în îmbunătățirea eficienței și calității sistemelor și serviciilor de sănătate și în promovarea sănătății publice. Noi, aici la firul ierbii, cunoaștem cel mai bine problemele cetățenilor noștri", a precizat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna și vicepreședinte al Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa.

Ea este de părere că acest proiect le poate aduce speranță oamenilor, care au posibilitatea de a identifica la timp acest virus și mai mult decât atât, se pot vindeca.

Săptămâna aceasta a avut loc conferința "Implicarea comunităților locale în eliminarea Hepatitei C", care face parte dintr-un proiect mai amplu pe care APAH-RO intenționează să îl implementeze în acest an. Principalele elemente ale acestui proiect cuprind: un studiu comparativ privind strategiile naționale de eliminare a hepatitei C din România, Bulgaria, Serbia și Macedonia realizat de dr. Adrian Pană. În plus, se dorește înființarea unei platforme de comunicare care să includă toți actorii, pentru facilitarea dezbaterilor la nivelul reprezentanților autorităților naționale, locale și regionale, dar și un program educațional care se va concentra asupra conștientizării riscurilor hepatitei C. un aspect important se referă la necesitatea testării, în scopul eliminării hepatitei C. În acest sens, până la sfârșitul lunii martie aproximativ 700 - 1.000 de persoane vor fi testate într-una din comunele selectate din România.

v v v

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B și C în stadii avansate ale bolii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4688 secunde