Cum s-au împărțit voturile la Primăria Constanța

Luni, 28 Septembrie 2020
730
În cursul zilei de ieri, după numărarea voturilor din toate secțiile de votare din municipiul Constanța, rezultatele finale au arătat că liberalii au câștigat Primăria Constanța. Clasamentul final arată astfel: Vergil Chițac (27.571 voturi), Stelian Ion – (23.528 voturi), Decebal Făgădău – (23.411 voturi), Horia Constantinescu (4.875 voturi), Corina Martin (3.223 voturi), Claudiu Iorga Palaz (2.386 voturi), Nicoleta Ploscaru (2.343 voturi), Mircea Titus Dobre (1.886 voturi), Andrei George Popescu (1.414 voturi), Marian Vasiliev (1.328 voturi), Anton Traian Antoniadis (1.288 voturi), Aila Reșit (942 voturi), Victor Cruceru (856 voturi), Constantin Frățilă (734 voturi), Tudorel Chesoi (441 voturi), Sorin Titus Muncaciu (356 voturi), Dan Aionesei (199 voturi).

În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Municipal Constanța, situaţia stă astfel: PNL (26.423 voturi), Alința USR- PLUS (22.788 voturi), PSD (19.022 voturi), PMP (4.501 voturi), Partidul Ecologist Român (3.593 voturi), Pro România (3.312 voturi), PP-USL (3.302 voturi), ALDE (2.241 voturi), Partidul Verde (1.737 voturi), Uniunea Elenă din România (1.329 voturi), Partidul România Mare (1.277 voturi), Andrei George Popescu (1.104 voturi), Partidul Neamul Românesc (536 voturi), Alianța Național Țărănistă (440 voturi), Partidul LORD (718 voturi), Mișcarea Patrioților Români (162 voturi).

Judecătorul Gabriela Ghevrase, locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, a anunţat, ieri, că pentru Primăria Municipiului Constanţa au fost centralizate voturile din cele 211 secţii de votare. Astfel, au fost exprimate 96.781 de voturi.

„Funcţia de primar a câştigat-o Vergil Chiţac cu 28%, pe locul doi este Stelian Ion cu 24.31%, iar pe locul trei, Decebal Făgădău cu 24.18%. Prezenţa la vot a fost de 46.8% pe judeţ, şi 36.24% în municipiul Constanţa”, a anunțat Gabriela Ghervase.



Pagina a fost generata in 0.3096 secunde