Cum modernizează primarul Stelian Gheorghe comuna Topraisar
Articole de la același autor
Aflat la al patrulea mandat în fruntea administrației locale din comuna Topraisar, primarul Stelian Gheorghe, de la PSD, continuă strategia de dezvoltare a localității. Una din prioritățile sale vizează investițiile în educația elevilor, dar și a infrastructurii privind unitățile de învățământ și nu numai, din localitate.
Un asemenea proiect pentru care s-a consumat foarte mult timp din cauza birocrației excesive se referă la construirea unui after-school la Topraisar. Practic, proiectul a fost depus în urmă cu patru ani la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, însă lucrările efective au început de puțin timp.
"Am lucrat foarte mult la acest proiect pentru construirea unui after-school. Valoarea proiectului este de aproximativ 200.000 de euro. Din această sumă, Primăria trebuie să asigure partea de cofinanțare de 2%. Acest loc este dedicat școlarilor și preșcolarilor care vor veni la after-school după orele de la școală. Astfel, aproximativ 200 de copii vor avea condiții moderne de studiu sub supraveghere, vor avea și Internet, dar și un loc de joacă. Proiectul prevede ca centrul să aibă două săli de clasă și un salon de mese", a declarat primarul Stelian Gheorghe.
Totodată, edilul a anunțat că a semnat ordinul de începere a lucrărilor la parcul ce se construiește vizavi de unitatea militară din Topraisar.
"Va fi un parc foarte frumos. Și pentru acest proiect a fost nevoie de multe avize și autorizații, dar, până la urmă, suntem pe drumul cel bun, deoarece au început lucrările. Am dat ordinul de începere, iar parcul trebuie să fie finalizat în luna septembrie", a spus primarul Stelian Gheorghe.
Tot la Topraisar, există și un proiect ce se află în plină desfășurare, cu o investiție de peste șapte milioane de lei, care vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor din localitate. Lucrările se vor întinde pe o suprafață de aproximativ 10 km, fiind cuprinse sectoare interioare de drum care au fost afectate după introducerea rețelei de canalizare și gaze. Astfel, constructorul va avea în vedere străzile Mușcatei, Mereni, Trandafirului, Garofiței, Brândușei, Spicului, Școlii, Piersicului, Macului, Dobrogei, Bujorului, Caișilor, Zambilelor, Panseluței, Cretei, Crinului, Stejarului, Plopilor, Narcisei, Scurtă, Grâușorului, Soarelui și Victoriei.
Pe de altă parte, primarul a explicat că și în satul Potârnichea, care aparține de comuna Topraisar, au loc lucrări importante.
"Am finalizat, recent, o investiție foarte importantă pentru comunitatea de acolo. Este vorba despre rețeaua de apă, deoarece locuitorii din Potârnichea nu au avut până acum apă curentă. Recent, a început și branșarea la rețeaua de apă pentru cei 100 de abonați", a mai spus primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe.
Comentează știrea
catalin
20 iunie 2015
Ai un vis, dar n-ai resurse ?! Daca esti dispus să-ti conduci viața după o viziune măreață, dar nu ai resursele necesare, noi te putem ajuta ! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Valabil in toate orasele !!! Va oferim alte detalii la adresa de email [email protected]
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012