Cristian Hemeș, desemnat președinte la ALDE Valu lui Traian

Vineri, 07 Septembrie 2018
2646
Biroul Permanent Teritorial al filialei ALDE Constanța s-a întrunit, zilele trecute, sub coordonarea președintelui interimar, senatorul Ion Popa, pentru a stabili o serie de măsuri administrative și de organizare internă. Pe parcursul ședinței s-a alăturat și deputatul Andrei Gerea, care a prezentat agenda politică ALDE dar și o serie de proiecte legislative care vor fi dezbătute de coaliția ALDE-PSD în următoarea sesiune parlamentară. Printre acestea s-au evidențiat Legea offshore și Legea lobby-ului în România.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost stabiliți responsabilii zonali și au fost votați noii președinți interimari pentru organizațiile Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian și Ciobanu.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă remis de ALDE Constanța, urmare a votului din Biroul Permanent Teritorial, președinte interimar al organizației Valu lui Traian este Cristian Hemeș, președinte al organizației Ciobanu este Iulică Pană, iar președinte al organizației Mihail Kogălniceanu a fost votat Iosif Valer Mureșan, căruia i s-a și validat noul Birou Politic Local al Organizației Locale Mihail Kogălniceanu. 

Pagina a fost generata in 0.2454 secunde