Cristian Diaconescu: În evaluarea FMI economia românească continuă să crească

455
Cristian Diaconescu: În evaluarea FMI economia românească continuă să crească - cristiandiaconescu-1311950195.jpg
În evaluarea Fondului Monetar Internațional economia românească continua să crească iar capacitatea de colectare a taxelor și impozitelor, în egală măsură, a crescut, a declarat, astăzi, președintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, la finalul întrevederii cu delegația Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale și Comisiei Europene, potrivit Agerpres.

''România nu are încă suficient spațiu fiscal pentru un proces de investiții aprofundat. Este o problemă pe care în continuare va trebui să o analizăm cu cea mai mare atenție. Sigur, preocuparea majoră, mai ales în elaborarea bugetului pentru anul 2012, este legată de păstrarea țintei de deficit - 4,4% în acest an și sub 3% în anul 2012 - o perspectivă care trebuie analizată cu foarte mare atenție la nivel guvernamental, pentru că într-adevăr reprezintă o temă complicată, atât din punct de vedere politic, cât și economic'', a adăugat Diaconescu.

Referindu-se la discuțiile avute cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale referitoare la perspectivele europene și globale în ceea ce privește criza economică, Diaconescu a spus că, după evaluarea partenerilor, ''pericolul unui șoc pe piețele europene nu este cu totul înlăturat'', dar România este ''mult mai pregătită'' să facă față crizei, în general, argumentele fiind o fiscalitate consolidată, moneda stabilă, dezechilibrele economice reglate, rezervele BNR, dar și acordul cu FMI, CE și BM.

''În continuare, din punctul de vedere al României, ținta majoră o reprezintă câștigarea luptei pentru credibilitatea țării împreună cu o direcție clară de dezvoltare economică și cu o perspectivă cât se poate de transparentă în ceea ce privește politicile economice care se adoptă la București'', a mai spus Diaconescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8635 secunde