Costineștiul se pregătește pentru Sărbătorile Pascale, dar și pentru sezonul estival

2349
2
Costineștiul se pregătește pentru Sărbătorile Pascale, dar și pentru sezonul estival - costinesti-1459701181.jpg

Articole de la același autor

Costineștiul se pregătește de întâmpinarea Sărbătorilor Pascale, dar și de deschiderea sezonului estival. Întreaga localitate este cuprinsă de forfotă, se lucrează peste tot, astfel încât Învierea Domnului să găsească stațiunea în cele mai bune condiții. Plus că,
dacă vremea va fi frumoasă, cu siguranță își vor face apariția și primii turiști. În paralel, se continuă lucrările la introducerea rețelei de gaze naturale în întreaga localitate.


Primarul Traian Cristea coordonează direct lucrările pentru pregătirea stațiunii Costinești pentru sezonul estival. Se face curățenie în întreaga localitate, se văruiesc copacii, bordurile, se reamenajează spațiile verzi. La fel ca în fiecare primăvară, administrația locală depune eforturi semnificative pentru ca totul să fie pregătit atât pentru întâmpinarea sărbătorilor de Paște, dar și a primilor turiști. "Noi facem tot ce ține de primărie pentru ca localitatea să se prezinte foarte bine. Acum am început campania de curățenie generală. Vom reamenaja și igieniza spațiile verzi și întreaga faleză, reparăm drumurile, văruim bordurile, copacii, toaletăm arborii, strân-gem toate materialele de construcții și molozul de pe domeniul public, astfel încât Costineștiul să fie pregătit pentru sărbători, dar și pentru vară. Ne dăm toată silința ca turiștii să găsească o stațiune civilizată și curată. Mai rămâne însă și ca agenții economici și unitățile de cazare să se pregătească și să-și atragă turiștii, deoarece ține de ei să se promoveze și să-și asigure clienți. Cine spune că turismul s-a diminuat în ultimii ani în Costinești ar trebui să-și îndrepte privirea spre cei care exploatează plaja din stațiune, mai exact fiul lui Adrian Năstase și partenerul lui, Horia Constantinescu, care îndepărtează turiștii practicând prețurile la închirierea șezlongurilor mai mari decât o noapte de cazare. Este și normal ca turiștii să fie nemulțumiți în astfel de condiții. Ei vin pentru mare și nisip, dar când ajung la plajă li se cer foarte mulți bani pentru nimic. De aceea, turiștii încep să caute stațiuni unde plajele nu sunt în administrarea unor astfel de personaje, unde se pot desfășura în voie fără a plăti pentru câteva ore de plajă mai mult decât o noapte la hotel", ne-a declarat primarul Traian Cristea. 


Lucrări pentru introducerea rețelei de gaze
În paralel cu lucrările de întreținere și înfrumusețare a stațiunii, Primăria continuă lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale, astfel încât până la 15 iunie să se finalizeze întreaga alimentare cu gaze a zonei turistice din Costinești. Urmează apoi lucrări de introducere a rețelei în zonele care nu sunt destinate exploatării turistice. "Lucrăm intens ca, până la 15 iunie, când vin turiștii, să introducem rețeaua de gaze naturale în întreaga zonă turistică a stațiunii. Ne concentrăm toate eforturile în această direcție pentru ca turismul să nu fie afectat de aceste investiții. Nu este normal să îți întâmpini oaspeții printre șanțuri și exca-vatoare. După aceea, vom muta toate lucrările în zone care nu au legătură cu turismul. Cei mai bucuroși de această investiție vor fi locuitorii satului Schitu care își vor putea depune, începând cu august-septembrie, cererile pentru bran-șarea la rețeaua de gaze. Astfel, din această iarnă, vom avea primii locuitori ai Costineștiului care se vor încălzi cu gaze naturale. Până în vara anului viitor, sperăm ca toată localitatea, inclusiv unitățile turistice, să fie racordate la gaze", a mai adăugat primarul Traian Cristea .


În prezent, atât localnicii cât și agenții economici folosesc tot felul de surse de încălzire, de la electricitate la centralele pe lemne sau cărbuni. 


"Foarte mulți folosesc sursa electrică pentru a se încălzi sau în bucătărie, iar costurile sunt destul de mari. Alții au instalații și centrale pe lemne, cărbuni. Efortul și disconfortul sunt mari, să ai pensiunea plină de turiști și tu să tre-buiască să stai să bagi lemne în foc pentru a le asigura apa caldă. Această investiție în gaze naturale, noi, Primăria și Consiliul Local, am văzut-o ca pe un pas important spre civilizație și confortul oamenilor. Noi ne-am făcut datoria și am adus gazele în localitate. Mai departe, este treaba oamenilor să se racordeze, să încheie contracte cu distribuitorul de gaze", a precizat primarul Traian Cristea. 


Odată cu finalizarea acestei investiții, Primăria Costinești anunță că toate insti-tuțiile publice din localitate vor fi racordate la rețeaua de gaze, creându-se astfel condiții civilizate de termoficare.


Comentează știrea

Hamsia
4 aprilie 2016
De prost,gust

Fost in vara trecuta ,seara, la Costinesti in centru. Sardelele in cutie sunt mai aerisite,in comparatie cu aglomeratia de acolo..mers umar langa umar pana a ajunge la plaja.Asta nu ar fi nimic in comparatie cu numarul imens de shaormerii,hamsie prajita pe metru patrat..iti muta nasul din loc!!.Nici nu mai calc pe acolo...

Zcx
4 aprilie 2017
Pacat

Costinestiul este o statiune pentru tot romanul avand preturi decente fata de alte statiuni. Ma dezgusta sa citesc insa ca banditul de Nastase a pus mana si pe plaja de acolo.Asta ar trebui sa nu mai iasa din inchisoare toata viata la cat a furat si el si prostii pe care ii pune in fata la toate magariile lui.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6405 secunde