Primarul din Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu:

"Copiii talentați din comuna noastră vor fi sprijiniți și în activități extrașcolare"

350
2

Articole de la același autor

Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, are gânduri mari pentru copiii talentați din localitate, motiv pentru care a inițiat un proiect artistic în colaborare cu Asociația Culturală Alegria. Drept urmare, șefa administrației publice locale face apel la părinții care cred că micuții lor pot ajunge să-și manifeste talentul pe diverse scene de spectacole. 


"Pentru administrația locală, copiii au reprezentat mereu o prioritate. Ne-am gândit că trebuie sprijiniți și în activități extrașcolare, astfel că, în cursul zilei de sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 15.00, Primăria Mihail Kogălniceanu, în colaborare cu Asociația Culturală Alegria, orga-nizează un proiect cultural. Astfel, cei mai talentați copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani sunt așteptați să vină la preselecțiile care vor avea loc la școala nemțească. Practic, le vor fi testate aptitudinile artistice pentru formarea de grupuri vocale, muzică ușoară sau populară. Principalele obiective ar-tistice vizează spectacole muzicale și concursuri locale cu premii, precum și înființarea clasei de canto Armonia pentru copii pentru participarea la festivaluri naționale de muzică. Coordonatorul artistic al programului este Bogdan Oancea. El intenționează să acceseze o finanțare prin Centrul Cultural Județean, cu bani de la CJC, pentru formarea acestor copii și pentru participarea la viitoarele festivaluri, evenimente, unele chiar internaționale", a explicat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu. 


Pe de altă parte, ea a precizat că a fost finalizat Centrul de Tineret din Mihail Kogălniceanu, locație care ar urma să fie inaugurată în scurt timp. 


Șefa administrației din Mihail Kogălniceanu a explicat că, pentru realizarea Centrului de Tineret a fost reabilitată și modernizată o clădire din localitate care era neutilizată. Noua locație a fost dotată corespunzător, astfel încât să asigure metode alternative de învățare și o educație informală care să vină ca o com-pletare la cunoștințele pe care le acumulează adolescenții în școli. În același timp, acest spațiu va reprezenta un loc de întâlnire al tinerilor pentru desfășurarea unor activități cultural-artistice și educative. 


Centrul de Tineret este prevăzut cu o sală de spectacole, o bibliotecă unde tinerii din comună pot veni și studia lucrările de care au nevoie, dar și o sală de sport foarte mare, unde se vor organiza competiții și întreceri sportive de anvergură. 


Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar organismul intermediar în Regiunea Sud-Est este Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.


Comentează știrea

unu
17 octombrie 2015
minoritate

Sper ca primarul INTREGII comunitati sa sustina in mod echitabil si participarea MAJORITATII la proiectul prezentat la inceputul articolului. Nu de alta,dar suntem satui de resursele alocate cu generozitate ansamblului minoritatii aromane pentru asa-zise spectacole,in fapt niste reprezentatii jalnice,pe tot cuprinsul tarii.

A TUDOR
18 octombrie 2015
Extra lucru la domiciliu, acum!

Avem urgent nevoie de colaboratori pentru activitate usoara la domiciliu! Se lucreaza in timpul liber, part-time, circa 2 sau 3 ore pe zi. Cerem cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word. Instruirea se face pe baza unor lectii transmise prin mail. Cerem maxima seriozitate si dorinta de a castiga! Pentru mai multe detalii trimiteti "INFO" la adresa: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5515 secunde