Constănțeni, ieșiți la vot! Alegerea este în mâinile voastre!

Sâmbătă, 05 Decembrie 2020
1533
A mai rămas doar o zi până vom avea ocazia să alegem dacă dorim să facem o schimbare în ceea ce priveşte Parlamentul României sau dorim să alegem continuitatea.

Duminică, 6 decembrie, România votează şi îşi trimite reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi în Senatul României.

Atunci când vine vorba de alegerile parlamentare, prezenţa la vot este de cele mai multe ori mai mică decât la alegerile locale sau prezidenţiale.

Acest lucru nu este normal, pentru că dacă nu ieşim la vot, nu avem dreptul să ne plângem în următorii patru ani.

Dacă actualii parlamentari nu au fost pe placul tău, mergi la vot şi schimbă-i! Dacă rezonezi cu aceştia, mergi la vot şi pune ştampila în dreptul lor pentru ca România să aibă parte de continuitate. Să mergem la vot nu este o obligaţie, este o necesitate. Este adevărat că nu poţi fi pedepsit prin lege dacă nu votezi, însă într-o normalitate care ar trebui să fie prezentă peste tot în lume, trebuie să faci acest lucru. Au existat fel şi fel de voci care au spus că cei din Parlament sunt slab pregătiţi, că sunt corupţi, că din cauza lor s-au întâmplat nenorociri precum cele de la Maternitatea Giuleşti, Colectiv sau Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, iar aceste voci au acum ocazia să schimbe sistemul. Există oameni care laudă ceea ce se întâmplă în Parlamentul României. Fiecare are dreptul la o părere pentru că în 1989 unii au murit pentru ca noi să avem acum acest drept. Într-o societate sănătoasă, populaţia merge să îşi exprime votul. Dacă nu noi, atunci cine poate produce schimbarea? Dacă nu noi, cei care trăim în Constanţa şi în toată România nu avem dreptul să ne alegem reprezentanţii, atunci cine? Concluzia este una singură. Duminică, 6 decembrie, Constanţa iese la vot!




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.37 secunde