Constanța va avea un nou plan de urbanism general

4099
Constanța va avea un nou plan de urbanism general - 57d8f002bbe76e1a04c9170788b0a85a.jpg
Administrația publică locală constănțeană lucrează, în prezent, la un nou plan de urbanism general (PUG), actualul plan datând din anul 1999. Informația a fost confirmată de viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău, care, deși a menționat că nu el este în măsură să vorbească despre acest nou PUG, ci arhitectul șef al municipiului, Luiza Elena Popa, a explicat că un nou plan de urbanism general se impune ca urmare a faptului că "au trecut, totuși, zece ani de când actualul PUG a fost aprobat, iar tendințele de dezvoltare sunt altele". Edilul a precizat, de asemenea, că actualul PUG este încă în vigoare.
În ceea ce privește o posibilă dată la care noul PUG al Constanței ar putea intra în dezbaterea Consiliului Local Municipal Constanța, viceprimarul Făgădău a declarat că, pentru moment, nu are idee despre această etapă.
Va fi cel puțin interesant cum anume administrația Mazăre va întocmi acest nou PUG, în condițiile în care deputatul Colegiului 9, social-democrata Antonella Marinescu explica, spre sfârșitul lunii iunie, vizavi de OUG 114/2007 din care a fost eliminat articolul care interzicea schimbarea destinației spațiilor verzi, că în noul plan de urbanism vor intra, așa cum este firesc, toate spațiile verzi și parcurile Constanței. În această ordine de idei, ar trebui urmărit numărul acestor obiective, câte figurau în PUG-ul din 1999 și, respectiv, câte se vor mai regăsi în noul plan, căci este de notorietate că actuala administrație nu prea are la suflet parcurile, iar aici amintim doar construirea mall-ului din Parcul Tăbăcărie, care la momentul respectiv a scandalizat societatea civilă și organizațiile nonguvernamentale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3574 secunde