Consiliul Local Hârşova, constituit legal. „Pornesc în acest mandat cu gânduri pozitive”

Marţi, 27 Octombrie 2020
1169
În cursul zilei de ieri, în oraşul Hârşova, a avut loc constituirea Consiliului Local Hârşova, moment în care atât consilierii locali cât şi primarul ales Viorel Ionescu, de la PNL, au depus jurământul de credinţă. La eveniment au participat prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, subprefectul Şenol Ali, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, dar şi alţi invitaţi şi membrii din organizaţia PNL Constanţa.

Consiliul Local Hârşova este format din 17 consilieri, însă nicio formaţiune politică nu deţine majoritatea. Există opt consilieri din partea PNL, opt din partea PSD şi unul din partea celor de la PRO România.

Primarul Viorel Ionescu va ocupa această funcţie încă patru ani, după ce a dus la capăt un mandat în care a avut multe realizări.

Chiar dacă PNL nu are majoritate, primarul Viorel Ionescu este optimist în ceea ce priveşte viitorul oraşului Hârşova şi admite că aşa cum a făcut-o până în prezent, se va baza mai mult pe proiecte finanţate cu fonduri europene.

Actualul primar se bucură nespus de încrederea pe care hârşovenii i-au acordat-o şi promite să nu îi dezamăgească pe aceştia.

„Pornesc în acest al doilea mandat al meu cu gânduri super pozitive. Pornesc încrezător că proiectele pe care le-am demarat se vor finaliza. Am speranţa că proiectele pentru care am depus cerere de finanţare vor fi aprobate şi bineînţeles mai am multe proiecte pentru viitorul oraşului. Eu întotdeauna am accesat fonduri europene şi aşa voi face şi de acum încolo. Voi accesa fonduri europene pentru dotarea şcolilor cu echipamente IT şi cu dotarea cu echipamente de igienă. Cu aceste două proiecte vom ajunge la 13 proiecte europene. Avem 17 consilieri locali care au depus jurământul împreună cu mine, astfel că trebuie să ne ţinem de treabă. Nu avem majoritate în Consiliul Local, dar sunt sigur că ne vom descurca şi ne vom înţelege. Dacă în mandatul trecut am avut 6 consilieri din partidul pe care îl reprezint, acum am 8, astfel că sunt şi mai încrezător. Îmi pare rău că nu am câştigat alegerile cu 51 la sută şi m-am oprit undeva la 43 la sută, dar oricum este un procent bun. Hârşovenii nu trebuie să mă iubească pe mine. Primarul trebuie să facă treabă pentru localnici şi ei să aprecieze munca pe care acesta o face. Sper că sunt şi câţiva care mă iubesc, dar una peste alta cred că hârşovenii au apreciat ce rezultate am avut în cei patru ani de zile cât am fost primar şi au hotărât că Hârşova trebuie să meargă înainte. Au ales să continuăm împreună. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut. Din trecut trebuie să învăţăm, însă să nu îl repetăm” , a declarat pentru Cuget Liber primarul oraşului Hârşova, Viorel Ionescu.

Cei 17 consilieri locali de la Hârşova sunt următorii: Emrin Ali (PNL), Maria Bucşan (PSD), Viorel Bulancea (PSD), Iulian Alexandru Chivu (PNL), Ramona Codreanu (PNL), Ionel Dia (PSD), Stăncuţa Ene (PSD), Ana-Maria Geoglovan (PNL), George Lăcustă (PNL), Geanina Mărgineanu (PNL), Adrian Pelivan (PSD), Emil Paraschiv (PSD), Marian Paştea (PSD), Mariana Pelelungă (PRO România), Gabriela Purice (PSD), Dumitra Stan (PNL) şi Daniel Gabriel Ticu (PNL).

Mircea GHIŢĂ

Pagina a fost generata in 0.223 secunde