Consilierii locali, reuniți în ședinţă online. Problemele tehnice le-au dat bătăi de cap!

Vineri, 27 Noiembrie 2020, 14:23
301
Şedinţa ordinară a Consiliului Constanţa se desfăşoară, la această oră, în sistem online, din cauza restricţiilor impuse de pandemia cu noul coronavirus.


Pe ordinea de zi sunt 35 de proiecte de hotărâri. Participă 27 de consilieri locali.
Aceştia şi-au dat avizul pentru aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al RADET Constanţa. Aceştia au votat un buget suplimentar de cheltuieli de 900.000 lei, necesar pentru a acoperi cheltuielile cu salariile şi materialele pentru resursa umană preluată de RADET de la CET, pentru a îngriji reţeaua de termoficare.
Ulterior, consilierii locali au aprobat o nouă organigramă a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, pentru angajarea de cinci asistente pentru Terapie Intensivă, un doctor, un brancardier şi patru muncitori pentru staţia de oxigen.


În unanimitate a fost votat şi Proiectul de hotătâre pentru modificarea HCL nr. 63/2013, privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa.


Apoi, a fost votat Proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 302/2017 privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanţa. Astfel, subvenţia pentru transportul public al elevilor va fi acordată 100% de la bugetul de stat.


În ce priveşte Proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 411/2019 privind delegarea serviciului public de transport local de persoane către societatea CT Bus SA şi atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin concesiune în municipiul Constanţa, au existat mai multe luări de cuvânt, consilierii locali susţinând că raportul făcut de conducerea CT Bus „este făcut pe repede înainte şi ridică multe semne de întrebare”. Consilierul local Adriana Arghirescu a propus un amendament pentru sancţionarea cu avertisment a preşedintelui Consiliului de Administraţie al CT Bus, pentru nereguli în raportul financiar, şi de a solicita prezentarea indicilor financiari şi nonfinanciari lunar. Amendamentul a trecut cu 17 voturi pentru, opt împotrivă şi două abţineri.
De remarcat, că întreaga ședință s-a desfășurat pe parcursul a cinci ore din cauza problemelor tehnice dar și a faptului că mulți dintre aleșii locali nu știau să lucreze în sistem video, unii dintre aceștia uitând să oprească microfoanele atunci când nu aveau nimic de spus. Tocmai din această cauză, secretara municipiului a fost "avertizată" că se aude tot ce vorbeşte deoarece nu opreşte microfonul. Să sperăm, totuţi, că până la următoarea şedinţă lucrurile se vor rezolva iar şedinţa se va desfăşura în condiţii normale de lucru. 






Pagina a fost generata in 0.1907 secunde