Consilierii locali de la USR-PLUS vor să amenajeze un parc în Faleză Nord

Luni, 30 Noiembrie 2020
417
Consilierii locali USR-PLUS îşi doresc să înverzească oraşul Constanţa şi astfel au demarat un proiect de construire a unui parc în cartierul Faleză Nord.

Suprafaţa acestui parc ar trebui să măsoare nu mai puţin de 11.500 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă că va exista destul loc pentru plimbare, dar şi pentru copiii care vor ieşi să se joace în aer liber.

„Colegii noștri, consilieri locali ai USR- PLUS, inițiază în această săptămână procedurile premergătoare înființării unui parc cu o suprafață de 11.500 mp în cartierul Faleză Nord. Este unul dintre proiectele pe care le-am propus în programul Constanța Renaște și vom face tot ceea ce stă în puterea noastră să-l ducem la bun sfârșit. În aceste zile, echipa USR-PLUS din Consiliul Local Constanța va purta discuții cu direcțiile de Patrimoniu și Urbanism din Primărie pentru a intra în posesia planului urbanistic și a situației juridice a terenului. Cel mai probabil va fi nevoie de un nou plan urbanistic, care să permită amenajarea unui parc în acea zonă. Terenul propus spre amenajare este situat în cartierul Faleză Nord, între zona rezidențială Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum, pe malul mării, și are o suprafață de aproximativ 11.500 mp.

Cea mai mare parte din taluzul Constanței a fost înstrăinat abuziv de administrația PSD, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis întoarcerea terenurilor în patrimoniul orașului. Pentru a intra în posesia terenurilor, primăria trebuie să inițieze, la rândul său, acțiuni în instanță”, au transmis reprezentanţii USR-PLUS Constanţa.



Pagina a fost generata in 0.3596 secunde