Consilierul județean Bogdan Bola:

"Comuna Gârliciu este proverbialul sat fără câini din județul Constanța. Primarul PSD e mut"

2480

Articole de la același autor

Consilierul județean liberal Bogdan Bola, împreună cu grupul consilierilor locali ai Partidului Național Liberal din comuna Gârliciu, au sesizat opinia publică cu privire la abuzurile grave care se petrec în localitate atât pe străzi, cât și la nivelul primăriei. 


Aceștia reclamă faptul că primarul comunei Gârliciu, social-democratul Constantin Cimpoiașu, nu răspunde solicitărilor consilierilor locali și ignoră total problemele grave cu care se confruntă cetățenii, precum infracționalitatea ridicată.


"Comuna Gârliciu este proverbialul sat fără câini din județul Constanța. Un singur polițist cu ture de opt ore nu poate face față valului de infracțiuni, furturi sau tâlhării din localitate. În tot acest timp, primarul PSD refuză să aibă orice fel de dialog cu consilierii Partidului Național Liberal. Hoții fură nestingheriți până și camerele de supraveghere, în timp ce primarul tace. S-au înregistrat furturi inclusiv din școală, de unde au dispărut două generatoare de curent. Situația este foarte gravă", a declarat consilierul județean liberal Bogdan Bola. 


Consilierul PNL este de părere că, din atitudinea primarului Constantin Cimpoiașu, reiese că acesta este sătul de această funcție. 


"Pe undeva este de înțeles după cinci mandate în care comuna a fost menținută în hoție și sărăcie. Cum probabil demisia de onoare este un gest de negândit pentru primar, atât eu, cât și grupul consilierilor locali PNL îi reamintim că trebuie să ne pună la dispoziție datele și documentele cerute, conform legii", a mai spus Bogdan Bola.


La rândul său, președintele organizației locale PNL Gârliciu, consilierul local Iulian Șerban, amintește că a cerut primarului să pună la dispoziția consilierilor locali, conform legii, raportul întocmit de Curtea de Conturi după controlul efectuat la Primăria Gârliciu. 


"Știm că primarul Constantin Cimpoiașu a fost amendat cu 10.000 de lei după vizita celor de la Curtea de Conturi. Bugetul nu este atât de mare încât să îl dăm pe amenzi. Alte solicitări pe care le-am înregistrat la primărie țin de situația teribilă a infracționalității din comună. Vrem, atât noi cât și locuitorii din Gârliciu, să știm ce a făcut acest primar pentru a suplini deficitul imens de forțe de ordine din localitate. Mai vrem să știm câți asistați sociali se află în sarcina primăriei, la acest moment, și cu cât a crescut acest număr în ultimele opt luni. Parcă vorbim cu pereții. Primarul trebuie să realizeze că nu se află pe propria feudă și că trebuie să respecte în același timp legea și bunul-simț", a afirmat președintele PNL Gârliciu Șerban Iulian.


Referitor la toate acuzațiile care i se aduc, redactorii "Cuget Liber" au încercat să ia legătura cu șeful administrației, Constantin Cimpoiașu.


Din păcate, la fel ca și cu alte ocazii, primarul nu a răspuns apelurilor noastre. Lucru care nu se întâmplă pentru prima dată și care ridică serioase semne de întrebare că, în comună, lucrurile stau exact cum le descriu liberalii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2303 secunde