Comuna Cumpăna, oaspete de onoare la Piața de Crăciun din Anderlecht, Belgia

339
2
Comuna Cumpăna, oaspete de onoare  la Piața de Crăciun din Anderlecht, Belgia - cumpana1-1482070967.jpg

Articole de la același autor

Sarmale, șuberec, plăcintă dobrogeană, obiecte pictate manual, obiecte decorative, dar și o mulțime de delicatese culinare dobrogene au fost vedetele Târgului de Crăciun ce a avut loc în perioada 16 - 18 decembrie, la Anderlecht, Belgia.

La inițiativa primarului din Anderlecht, Eric Toma, și cu participarea și susținerea Melaniei Cojocaru din partea Asbl Melani’S, pentru prima dată a fost invitată să participe și România, ca oaspete de onoare la Piața de Crăciun din Anderlecht. Acțiunea a avut loc în perioada 16-18 decembrie, și s-a desfășurat în Place de la Vaillance.

La eveniment, comuna Cumpăna a fost prezentă cu Ansamblul de Dansuri Populare "Româncuța", primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, reprezentanți ai Consiliului Local Cumpăna, ai administrației publice locale, în total un grup format din 35 de persoane. 

Programul manifestării a cuprins concerte, animații de Crăciun, iar comercianții și artizanii și-au prezentat mărfurile și produsele specifice sărbătorii Crăciunului și Anului Nou. Ansamblul de dansuri populare și interpreții de muzică populară au prezentat momente artistice cu tradiții și obiceiuri de iarnă din Romania. În plus, gospodinele din comuna Cumpăna au preparat bucate de pe plaiurile dobrogene, faimoasa plăcintă dobrogeană și sarmale ca la mama acasă.

Participarea la acest eveniment important a fost o mare oportunitate de a face cunoscută comuna Cumpăna și chiar România. Totodată, la acțiune a mai participat o delegație din România, respectiv, cea a județului Sălaj, coordonată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus. 

Comentează știrea

Turist
19 decembrie 2016
Ministra Turismului de Constanța

Cred că dacă numeri zilele cât stă prin străinătate, sunt mai multe decât stă în România. Cum dracu conduce comuna? Prin SMS ? La alegerile parlamentare și-a luat-o rău de tot.Nici jumate din ce-a luat ea la locale.

cum pana mea
19 decembrie 2016
asa da

Cei care au inteles jocul murdar cu Gaju pe liste au iesit si au votat impotriva . Ar mai fi o speranta cu natia romana!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5539 secunde