Claudiu Palaz cere lămuriri în privinţa campaniei electorale în contextul carantinei

Vineri, 20 Noiembrie 2020
166
Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președinte Claudiu-Iorga Palaz, având în vedere faptul că perioada măsurii de carantinare zonală a municipiului Constanța se suprapune cu perioada campaniei electorale, precum și lipsa unor reglementări legale concrete, a solicitat prefectului județului Constanța o serie de clarificări, care să asigure o practică unitară din partea tuturor partidelor politice și a nu pune în pericol sănătatea cetățenilor.

„Consider că este necesară o astfel de clarificare a modului în care se va desfășura campania electorală în perioada imediat următoare, deoarece prevederile legale în vigoare azi nu stabilesc clar aceste aspecte și există riscul ca cei care doresc să meargă în campanie pe stradă să fie supuși unor măsuri nu tocmai corecte din partea autorităților.

Partidul Mișcarea Populară își dorește să fie alături de constănțeni, dar nu vrea să încalce legislația dacă aceasta restricționează astfel de acțiuni electorale”, a precizat Claudiu Palaz.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3979 secunde