Cioloș a eliberat din funcție mai mulți secretari de stat

304
Cioloș a eliberat din funcție mai mulți secretari  de stat - ciolosaaleibratdinfunctie-1449242616.jpg

Articole de la același autor

Teodor Meleșcanu și Mirel Palada au fost eliberați, vineri, din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului prin decizii ale premierului Dacian Cioloș, iar Viorel Traian Lascu și Erika Stanciu au fost numiți, tot prin decizii ale șefului Executivului, secretari de stat la Mediu.

Meleșcanu a fost numit consilier pe probleme de securitate și apărare de Victor Ponta, în noiembrie 2014, după alegerile prezidențiale în care Meleșcanu a candidat ca independent, obținând 1,09% și declarându-și sprijinul pentru candidatul PSD, Victor Ponta, în cel de-al doilea tur de scrutin. Anterior campaniei, el deținuse funcția de director al SIE.

După primul tur al alegerilor prezidențiale, Meleșcanu a deținut și funcția de ministru al Afacerilor Externe, în condițiile în care Titus Corlățean și-a dat demisia, din cauza scandalului legat de votul din diaspora. Pe fondul aceluiași scandal, Meleșcanu a deținut conducerea MAE doar opt zile, fiind înlocuit ulterior de Bogdan Aurescu și devenind consilier al premierului.

Mirel Palada a fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta. În septembrie 2014, în urma unor comentarii pe Facebook la adresa jurnaliștilor, Palada a fost eliberat din funcția de purtător de cuvânt, dar a rămas consilier al premierului pentru strategii de guvernare.

De asemenea, Anne-Rose-Marie Jugănaru a fost eliberată din funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar Viorel Traian Lascu și Erika Stanciu au fost numiți în funcția de secretar de stat la același minister. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9108 secunde