Decizia primarului Valentin Vrabie de a anula evenimentul prilejuit de "Zilele Municipiului Medgidia" după ce aleșii locali au votat proiectul de hotărâre și au alocat bani pentru plata artiștilor ce ar fi urmat să cânte pe parcursul a trei zile, a iscat un adevărat scandal la Medgidia.
Drept urmare, a fost inițiată o petiție online prin care oamenii cer ca acest eveniment cu tradiție în municipiu să nu fie anulat, cu atât mai mult cu cât este doar un moft al edilului în funcție.
Mai mult, unii cetățeni din Medgidia sunt totalmente debusolați după ce primarul a apărut pe un post de televiziune local și a început să se plângă, mai rău ca o bocitoare, că nu este lăsat să-și facă treaba la primărie. Printre altele, el i-a acuzat pe unii consilieri că "sunt incompetenți, frustrați și ar trebui să plece acasă", lăsând de înțeles că ei sunt principalii vinovați pentru care nu se vor mai organiza "Zilele Municipiului Medgidia".
În realitate, primarul și apropiații săi au reacționat așa nu pentru că aleșii locali au refuzat organizarea evenimentului, ci pentru că li s-au cerut explicații despre traseul banilor. Un act de transparență a cheltuirii banului public pe care primarul Vrabie l-a picat. O solicitare care, din câte se pare, fostului primar de la Peștera, actualmente primar la Medgidia, i-a căzut ca un bumerang după ce ani la rând a fost obișnuit să nu dea explicații nimănui.
În acest context, este firesc ca cetățenii să cunoască adevărul. Concret, la ultima ședință a Consiliului Local Medgidia, toți aleșii locali au votat proiectul de hotărâre ce viza organizarea "Zilelor Municipiului Medgidia". Mai mult, a fost alocată suma de 185.000 de lei, adică aproximativ 40.000 de euro.
"Banii alocați la capitolul cultură, 185.000 de lei, au fost aprobați. Inclusiv punctul de pe ordinea de zi a fost aprobat! Deci dezinformare totală. Banii sunt aprobați, Zilele Medgidiei trebuie să se țină. Toți consilierii au votat pentru organizarea evenimentului", a spus consilierul local Nicolae Tutungiu.
În altă ordine de idei, aleșii au explicat că, în cadrul ședinței, au existat unele recomandări venite din partea unor consilieri locali privind plata artiștilor, în sensul că, atunci când se vor încheia contractele cu ei, sumele ar putea fi negociate, în acest mod fiind posibil să se cheltuiască mai puțin, iar banii rămași să fie utilizați pentru alte probleme.
Gurile rele vorbesc că, după ședință, grupurile de interese din apropierea primarului și-au dat seama că nu le vor mai ieși "combinațiile" prin care un anumit procent ar fi urmat să intre în buzunarul unora dintre ei și astfel s-a ajuns ca edilul să fie sfătuit că cel mai bine ar fi ca evenimentul să fie anulat.
Cea mai bună apărare este atacul
Pe premiza că cea mai bună apărare este atacul, dar și pentru ca imaginea primarului să nu fie atinsă, s-a recurs și la un scenariu.
Scenariu bazat pe dezbinare și manipulare, dar o ocazie în care mulți și-au dat seama că funcția de primar la Medgidia este o pălărie mult prea mare pentru Valentin Vrabie, căruia pe la colțuri a început să i se spună "plângăciosul". Pentru că, orice s-ar spune, un lider adevărat unește și nu dezbină, ceea ce nu este cazul în povestea de față.
Revenind la povestea care a pus toată Medgidia pe jar, la patru zile după ce evenimentul a fost aprobat în ședința Consiliului Local, iar banii pentru organizarea lui au fost alocați de aleșii locali, edilul Valentin Vrabie a ieșit public și a decretat că evenimentul nu va mai avea loc din cauza "consilierilor locali care blochează actul cultural din Medgidia".
Mai mult, ca să fie credibil, a început să se plângă că el și-ar dori să facă multe lucruri bune pentru Medgidia, dar nu este lăsat de consilierii locali care ar trebui trimiși acasă.
Păi, domnule primar, ar trebui să știți că, în mod normal, consilierii locali hotărăsc ce și cum să se facă, iar dumneavoastră trebuie doar să puneți hotărârea lor în aplicare! Ceea ce, în acest moment, refuzați să faceți! Deh, altă Mărie, altă pălărie, pentru că Medgidia nu este Peștera, așa cum nici vara nu-i ca iarna!
Rămâne de văzut ce se va întâmpla și dacă nu cumva edilul va reveni asupra deciziei de anulare a evenimentului, cu atât mai mult cu cât ar putea fi acuzat de abuz în serviciu dacă refuză să pună în aplicare o hotărâre a Consiliului Local perfect legală.