CCR a respins sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu

229
CCR a respins sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu - soringrindeanu03resize465x390-1499854857.jpg

Articole de la același autor

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, astăzi, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au votat senatorii și deputații la moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.


Pe 29 iunie, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării la moțiunea de cenzură.


"Având în vedere rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, fără a solicita anularea adoptării moțiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condițiile votării de către senatori și deputați a acestei moțiuni și de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispozițiilor constituționale și legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari", spunea Grindeanu în scrisoare, citat de Agerpres.


În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 iunie a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură cu titlul "România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!", inițiată de PSD și ALDE. Această moțiune a fost adoptată cu 241 de voturi ''pentru'' și 10 ''împotrivă''.


"Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 222 de deputați și senatori, încheiat la sfârșitul ședinței de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, menționează că s-a procedat la 'verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile'", arăta Grindeanu.
Potrivit lui Grindeanu, s-a putut observa însă că unii parlamentari au votat "la vedere".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5647 secunde