Cazinoul rămâne în custodia Companiei Naționale de Investiții

361
2
Cazinoul rămâne în custodia Companiei Naționale de Investiții - cazino2-1485882007.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali din Constanța au aprobat, ieri, prelungirea perioadei în care Cazinoul din Constanța se va afla în patrimoniul Companiei Naționale de Investiții, în vederea reabilitării. Această hotărâre a fost adoptată pentru că, în februarie, expiră contractul prin care edificiul a fost transferat din patrimoniul municipalității în patrimoniul CNI. 


"Am propus prelungirea termenului de predare a Cazinoului către Compania Națională de Investiții cu încă 24 de luni. În momentul de față, există mai multe contestații, dar avem și un câștigător. Sper ca, până în martie, să avem o pronunțare a instanței. Nu era o soluție să-l luăm la municipalitate. Trebuia să o luăm de la capăt cu licitațiile. 


Nicidecum nu va dura opt ani restaurarea Cazinoului, așa cum spun unii. După cum vedeți, este foarte dificilă procedura de achiziție. Dar, din momentul în care se semnează un contract, termenele sunt extrem de rigide și ferme și atrag penalități ambelor părți. Restaurarea este planificată astfel: trei luni - realizarea proiectului, a documentației tehnice; 24 de luni - lucrările efective; 60 de luni - garanția", a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău. 


Reamintim că, la începutul anului 2015, Municipiul Constanța a predat obiectivul către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții, în vederea consolidării și restaurării acestuia. În protocol era prevăzut că obiectivul revine de drept în patrimoniul Municipiului Constanța dacă în termen de 24 de luni de la data preluării nu sunt demarate lucrările de consolidare și restaurare. 


Comentează știrea

Naekst
1 februarie 2017
Cazinoul

Mai corect spus, Cazinoul ramine in voia soartei. Cit o mai avea noroc

Vesnicia
1 februarie 2017
Vesnicia s-a nascut la bolsevici

Am spus eu ca astia,pesedeii sunt nemuritori.Nemuritori,idioti si reci.Toti seamana cu mumia lui Lenin.Au mai dat de la ei inca 2 ani.Au dat 2 ani pentru ca nemuritorii au de unde sa dea.Vesnicia este a lor.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8498 secunde