Câți cetăţeni cu drept de vot sunt înscrişi în Registrul Electoral

157
Câți cetăţeni cu drept de vot sunt înscrişi în Registrul Electoral - aepvot-1613318350.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea Electorală Permanentă informează vineri că, la sfârşitul lunii ianuarie, în Registrul Electoral figurau 18.938.430 de cetăţeni cu drept de vot, cu 10.927 mai puţini faţă de luna decembrie a anului trecut. Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul Electoral, la data de 31 ianuarie 2021, este de 18.938.430, cu 10.927 mai puţini faţă de ultima informare publică. La data de 31 decembrie 2020 figurau în Registrul Electoral 18.949.357 de alegători români.

Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral, precizează AEP.

În luna ianuarie, conform AEP, 28.466 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, iar 107 persoane au fost radiate ca urmare a interzicerii dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Un număr de 94 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 1 - 31 ianuarie 2021 este de 17.552, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9972 secunde