Candidează Cioloș la prezidențiale? "Sunt gata să-mi asum decizia partidului"

614
Candidează Cioloș la prezidențiale?

Articole de la același autor

Președintele fondator al Mișcării România Împreună, Dacian Cioloș, a declarat, ieri, cu privire la o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale, că este pregătit să își asume orice decizie pe care o va lua partidul, pentru a-și promova principiile și valorile în care crede, precum și programul politic.

"Principalul nostru obiectiv este, pe de o parte, să folosim toate alegerile pe care le avem în următorii doi ani ca să ne promovăm proiectul politic pe care noi îl propunem românilor și vom folosi toate alegerile pentru asta, dar în același timp pentru noi este esențial ca viitorul președinte al României să fie un președinte care împărtășește valorile și principiile pe care le împărtășim noi, care credem că sunt bune pentru România și vom contribui prin soluția cea mai bună. Pornind de la principiul acesta, de la ideea aceasta, vom decide care este soluția cea mai bună. Așa cum am spus, sau un candidat al nostru sau să susținem un candidat, vom discuta lucrurile astea. În ce mă privește, eu sunt gata să îmi asum orice decizie pe care o va lua partidul pentru a putea să promovez principiile și valorile în care cred și programul politic", a declarat Dacian Cioloș, citat de Agerpres.

El a afirmat că nici pentru alegerile europarlamentare nu se știe încă dacă partidul va merge pe listă proprie sau împreună cu alte formațiuni.

"Spre sfârșitul toamnei vom decide și care e cea mai eficientă modalitate de a atrage oamenii la vot, să susțină proiectul ăsta politic. Deci, care e cea mai bună modalitate, să mergem singuri sau să mergem în alianță cu cineva. Depinde foarte mult de discuțiile pe care le vom avea cu potențiali parteneri și în primul rând cu USR-ul, cu care oricum avem deja discuții de câteva luni, dar vorbim și de modul în care cei pe care îi vrem la vot și pe care îi vrem să ne susțină vor percepe modul în care putem să participăm", a mai spus Cioloș.

Fostul premier a precizat că pentru europarlamentare sunt câțiva oameni pregătiți, iar desemnarea lor se va face printr-un proces democratic în interiorul partidului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0903 secunde