Campanie de vaccinare împotriva COVID-19 în comuna Saraiu

306
Campanie de vaccinare împotriva COVID-19 în comuna Saraiu - saraiuvaccinare-1623952639.jpg

Articole de la același autor

Pentru că vaccinarea împotriva COVID-19 este un proces foarte important, reprezentanţii Primăriei Saraiu au luat atitudine şi au organizat o campanie prin care fiecare persoană din comună care doreşte să se vaccineze, să beneficieze de această facilitate.

Anunţul a fost făcut chiar de primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia.

„Echipa Primăriei Saraiu cu sprijinul Prefecturii Constanța și cu implicarea Dr. Puiu Roxana Corina a organizat această campanie de vaccinare anti-Covid-19 în comuna Saraiu. Această inițiativă a avut ca scop stimularea vaccinării în zona rurală și sprijinirea persoanelor care doresc să se vaccineze. Prin aceasta am dorit să îi ajutăm pe cetățenii din satele comunei, care nu au reușit să se vaccineze din cauza lipsei de timp sau pentru că, din varii motive nu au putut să se deplaseze la centrele de vaccinare din județ. Vaccinarea este un act voluntar, însă vă rugăm să vă bazați decizia pe care o veți lua în privința imunizării pe informații din surse oficiale și pe studii puse la dispoziție de specialiștii în sănătate. Am lansat această campanie pentru că vaccinarea este modul prin care ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi, dar este și soluția prin care viața în comunitatea noastră poate reveni la normal. Pe această cale, aduc mulțumiri tuturor autorităților implicate în desfășurarea acestei campanii de vaccinare! Cu deosebită stimă și respect, primar Dorinela Irimia”, a declarat Dorinela Irimia.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4888 secunde