„Bătaie” pentru un loc în creşele din municipiu. Ce soluții are Primăria Constanța?

784

Articole de la același autor

Criza locurilor din creşele din Constanţa este din ce în ce mai acută. Mai mult de jumătate din copiii pe care părinţii i-au înscris pe liste pentru la toamnă nu vor prinde un loc. Şi vor trebui fie să meargă într-o creşă privată, fie să rămână acasă cu unul dintre părinţi, cu o bunică sau cu o bonă. Pentru cele mai puţin de 300 de locuri disponibile au fost înscrişi 556 de copii.

Este greu să păstrezi un loc de muncă în vremurile actuale. Cu atât mai dificil este pentru mamele care aduc pe lume copii şi stau acasă să-I crească. Multe sunt nevoite să renunțe la concediul de creșterea copilului și să reînceapă serviciul. Dacă au bunici sau rude care să le ajute cu cel mic sau dacă își permit o bonă, se pot considera norocoase. Totuși, din ce în ce mai multe femei nu au cu cine să-și lase copilul și apelează la creșe. Din păcate, puţine vor putea răsufla uşurate că au şi prins un loc.

Pentru anul şcolar septembrie 2021 – iulie 2022, înscrierile pentru creşele din municipiul Constanţa s-au desfăşurat între 4 şi 31 mai. Lista finală cuprinde 556 de copii pe care părinţii au optat să-i dea la creşă. Urmează două luni de agonie pentru părinţi până când vor afla, pe 2 august 2021, dacă le-a fost sau nu aprobată cererea, în condiţiile în care numărul de locuri disponibile este mult mai mic.

„Capacitatea totală a creşelor de stat din Constanţa este de 455 de locuri. Până la finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi mansardare a Creşei nr. 5, unde sunt 55 de locuri, şi reînnoirea contractului de închiriere a spaţiului cu destinaţie creşă în care funcţionează în prezent Creşa «Licuricii» (100 locuri), capacitatea va fi de doar 300 de locuri”, au transmis, la începutul lunii mai, reprezentanţii Administraţiei Creşe din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Primăriei Constanţa.

Mai mult decât atât, cele 300 de locuri vor rămâne şi mai puţine după centralizarea cererilor de reînscriere şi de transfer, deoarece unii dintre copii vor rămâne, în continuare, în creşă, pentru că nu vor pleca la grădiniţă. De asemenea, între timp, contractul pentru închirierea Creşei „Licuricii” nu a mai fost reînnoit. Aşadar, au fost tăiate de pe listă alte 100 de locuri.

Se caută soluţii şi spaţii de închiriat

Autorităţile locale caută soluţii pentru a rezolva urgent situaţia şi a primi cât mai mulţi copii. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a publicat recent un anunţ prin care închiriază un spaţiu cu suprafaţa construită de 350 până la 600 metri pătraţi, în zonele Coiciu, Tomis II, Tomis III, Abator, Casa de Cultură. Condiţia este ca imobilul să fie branşat la utilităţi şi să aibă curte îngrădită. De asemenea, se doreşte transformarea în creşă a unei cantine vechi din cartierul Palazu Mare. Însă şi acolo, lucrările sunt de durată.

Rămâne de văzut dacă Primăria Constanţa va reuşi în scurtul timp pe care îl mai are la dispoziţie să închirieze spaţiile necesare şi să le şi amenajeze, astfel încât acestea să fie pregătite pentru a-i primi pe copii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3958 secunde