Avertisment de la Primăria Constanța. "Atenție unde aruncați molozul!"

333
Avertisment de la Primăria Constanța.

Articole de la același autor

Reprezentanții administrației publice locale din Constanța atrag atenția că reglementările în vigoare prevăd că orice lucrare de construcție, reamenajare sau demolare se execută doar cu autorizație de construire. În acest caz, este prevăzută și obligația de a încheia contract cu un operator de salubritate care să preia deșeurile rezultate. 


Totodată, și cei care își renovează locuința și nu au nevoie de o autorizație în acest sens trebuie să știe că nu pot arunca molozul oriunde. Deșeurile provenite din construcții nu pot fi aruncate în recipientele destinate deșeurilor menajere, amplasate la platformele de colectare sau în europubele, deoarece pot distruge recipientele, dar, mai ales, autogunoiera și sistemul hidraulic de compactare al acesteia. De asemenea, molozul nu poate fi abandonat pe domeniul public sau pe terenuri virane. Acesta trebuie depus în rampa pentru deșeuri inerte, amplasată în Portul Constanța - zona Poarta 9. Pentru a face însă acest lucru, persoanele fizice și operatorii economici care produc/transportă deșeuri inerte trebuie să obțină o autorizație și să achite o taxă. 


Taxa deșeuri inerte este 3 lei/tonă sau fracție de tonă și poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local (SPIT), cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța - Poarta 9, deschis de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631.

XXX

Depozitarea gunoaielor, deșeurilor, molozurilor în alte locuri decât cele autorizate constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 184/2013 și ale OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului (amendă de la 6.500 lei la 7.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 30.000 lei pentru persoane juridice). De asemenea, circulația/depunerea deșeurilor inerte fără a deține autorizație valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 254 lei și 1.013 lei pentru vehiculele cu sarcina utilă maximă autorizată cuprinsă între 0-5 tone inclusiv și cu amendă între 1.013 lei și 2.500 lei pentru vehiculele cu sarcina utilă maximă autorizată peste 5 tone.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5453 secunde