Autorităţile locale din Năvodari se implică în reparaţia reţelelor de canalizare

Joi, 22 Iulie 2021, 23:01
190
În oraşul Năvodari există unele probleme legate de reţelele de canalizare de pe anumite străzi. Cetăţenii care locuiesc pe strada T12 din Năvodari au sesizat o problemă cu privire la acest aspect, iar autorităţile locale s-au sesizat imediat. În frunte cu primarul Florin Chelaru, o echipă s-a deplasat la faţa locului şi s-a ocupat de problemă.

„Locuitorii de pe strada T12 au fost prezenți ieri la ședința de comisii a Consiliului Local Năvodari pentru a sesiza probleme la conducta de canalizare. În urma discuțiilor, primarul Florin Chelaru, însoțit de o echipă a Primăriei și utilaje, s-a deplasat astăzi la fața locului. S-a intervenit cu vidanje pentru golirea rețelei și s-a contractat o firmă specializată pentru a verifica și remedia deficientele survenite la stația de pompare care deservește respectiva rețea de canalizare. Imediat după aceea, primarul Florin Chelaru s-a deplasat pe strada Răsăritului unde se lucrează la extinderea rețelei de alimentare cu apă”, au transmis reprezentanții Primăriei Năvodari.



Pagina a fost generata in 0.4324 secunde