Audiență generală la Primăria Ovidiu, organizată de edilul George Scupra
211
Articole de la același autor
Audiențele pentru cetățenii din orașul Ovidiu au loc, zilnic, în funcție de agenda de lucru a primarului George Scupra. În plus, la inițiativa edilului, o dată pe lună se organizează și audiențe generale pentru cetățeni, la care participă primarul George Scupra și câte un reprezentant de la următoarele servicii din cadrul instituției: Juridic, Asistență Socială, Urbanism, Poliție locală, Impozite și taxe, Administrarea domeniului public și privat. Audiențele generale au loc în ultima zi de Joi a fiecărei luni calendaristice începând cu ora 15.00, în sala de consiliu. Astfel, pentru această lună, audiența generală va avea loc, joi, 31 august, de la ora 15.00.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 05 Iulie 2017
Marţi, 18 Iulie 2017
Primăria Ovidiu, organizator al crosului "Iubim familia". Peste 850 de participanți au fost premiați
Sâmbătă, 01 Iulie 2017
Marţi, 27 Iunie 2017
Joi, 08 Iunie 2017
Luni, 15 Mai 2017
Miercuri, 03 Mai 2017
Miercuri, 12 Aprilie 2017
Luni, 10 Iulie 2017