Au început alegerile pentru noul lider al PSD

114
1
Au început alegerile pentru noul lider al PSD - psd11-1444548216.jpg

Articole de la același autor

Mobilizare generală la Constanța. Conducerea PSD de la malul mării președintele organizației județene, Felix Stroe, președintele organizației municipale, Decebal Făgădău, și secretarul executiv, Cristinel Dragomir, s-au prezentat la vot la ora 9. Alegerile propriu zise au început la ora 8, toată suflarea PSD din municipiu și din teritoriu fiind așteptată azi la urne. 


Liderul social democrat al Organizației de la malul mării, Felix Stroe, a declarat că aceste alegeri sunt un exercițiu clar al democrației, în timp ce președintele Făgădău consideră că aceste alegeri sunt un lucru sănătos, 


chiar dacă "ne aflăm într-un moment excepțional, când actorii politici sunt antrenați în tot felul de bătălii. Avem nevoie de a așeza lucrurile la nivel central". 


La rândul său, Cristinel Dragomir a subliniat că a votat președintele partidului pentru că așa prevede statutul:"Am actualizat listele partidului, sperăm ca membrii de partid să vină în număr cât mai mare peste 11 000". 


La nivel național, sunt așteptați la urne peste 530.000 de membri


PSD Constanța are în acest moment aproximativ 13.000 de membri. 
Procesul de votare a început la ora 8 și se va încheia la ora 20. Va rămâne la latitudinea fiecărei secții de vot când să oprească procesul de votare, având în vedere că există localități unde sunt puțini membri.


Buletinul de vot conține o singură întrebare, dacă îl susțin sau nu pe Liviu Dragnea pentru funcția de președinte al PSD. 
În municipiul Constanța există șase secții de votare, dintre care cinci sunt sedii de partid. Cel de-al șaselea loc unde social democrații pot vota azi este o sală închiriată la Casa de Cultură din Constanța.


La nivelul municipiul Constanța sunt peste 3.300 de membri PSD. 


Această modalitate de alegere a președintelui de membrii PSD este prevăzută în statutul partidului la articolul 137. 
După aceste alegeri, următorul eveniment important pentru social democrați va fi Congresul extraordinar, care va avea loc pe 18 octombrie.


Comentează știrea

Cosmin
11 octombrie 2015
Ne veti gasi mereu!

Ne veti gasi mereu! Suntem o echipa in plina ascensiune si prezenti peste tot. Si mereu vom fi vazuti, pentru ca suntem ambitiosi si nu ne lasam pana cand nu reusim! Si inca mai avem nevoie de colaboratori la fel de ambitiosi, care vor cu putere un viitor mai bun, prosperitate si succes. Veniti acum in echipa noastra si castigati bani! Cereti toate detaliile la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2806 secunde