Alegerile parlamentare, în linie dreaptă. Prefecții, sfătuiți să păstreze echidistanța politică

222
Alegerile parlamentare, în linie dreaptă. Prefecții, sfătuiți să păstreze echidistanța politică - adriannicolaescuprefectconstanta-1473868427.jpg

Articole de la același autor

Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a semnat, ieri, Ordinul privind constituirea Comisiei tehnice județene din cadrul Instituției Prefectului Județul Constanța pentru alegerile parlamentare.


Totodată, ieri, prefecții din toată țara au participat la videoconferința organizată de ministrul afacerilor interne, Dragoș Tudorache, care a condus prima întrunire a Comisiei Tehnice Centrale de organizare a alegerilor. Printre altele, fiind prima întâlnire cu reprezentanții Guvernului în teritoriu, ministrul a subliniat importanța menținerii echidistanței politice, cu atât mai mult în această perioadă electorală.


"Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de experiența și capacitatea dumneavoastră de a gestiona acest proces electoral. Cu toții aveți sprijinul meu și al conducerii MAI, însă nu veți avea nicio înțelegere din partea mea în ceea ce privește lipsa de echidistanță. Plecăm de la un capital de încredere de 100%, dar îmi va fi dificil să îmi mențin încrederea dacă veți avea vreo implicare politică. Cei care intenționați să vă asumați o poziție politică, vă rog să ne spuneți asta cât mai repede, pentru a găsi un înlocuitor în județ", a transmis prefecților ministrul afacerilor interne.


El le-a solicitat prefecților urgentarea întocmirii caietelor de sarcini în vederea demarării procedurilor privind achiziționarea serviciilor de tipărire a buletinelor de vot, astfel încât această operațiune să se desfășoare fără întârzieri. Caietele de sarcini trebuie să conțină specificații tehnice clare referitoare la condițiile de calitate care trebuie respectate de operatorii economici care vor asigura tipărirea buletinelor de vot.


În altă ordine de idei, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a desemnat, prin tragere la sorți, judecătorii care fac parte din Biroul Electoral Central, constituit în vederea organizării alegerilor parlamentare din luna decembrie.


Astfel, în urma tragerii la sorți, efectuate de președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, au fost desemnați cei cinci judecători membri ai BEC: Aurelia Rusu și Viorica Cosma (Secția I civilă), Carmen Trănica Teau (Secția II civilă), Viorica Trestianu (Secția de contencios) și Simona Daniela Encean (Secția penală).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6504 secunde