Alegeri parlamentare 2020. Care este prezenţa la vot în diaspora

Duminică, 06 Decembrie 2020
194
Alegerile parlamentare 2020 au luat startul vineri, 4 decembrie, odată cu deschiderea primelor birouri de vot în străinătate, în condițiile în care pentru diaspora scrutinul este organizat pe parcursul a două zile: 5 decembrie și 6 decembrie, în intervalul orar 7:00 - 21:00 (ora locală). 


PREZENŢA LA VOT LA ORA 18.00


Peste 222.000 de cetăţeni români au votat în străinătate, până duminică, în jurul orei 18.00, pentru reprezentanţii lor în viitorul Legislativ din România, potrivit Agerpres.


Potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente, 21.329 dintre aceste voturi au fost exprimate prin corespondenţă.


PREZENŢA LA VOT LA ORA 16.00


Peste 192.000 de votanți din diaspora și-au exprimat dreptul la vot la secții sau prin intermediul votului prin corespondență. Cel mai mare număr de participați până la această oră s-a înregistrat în țări precum Franța, Italia, Spania, Germania și Republica Moldova. 


PREZENŢA LA VOT LA ORA 14.00


Peste 160.000 de români din diaspora au votat în secții și prin intermediul votului prin corespondență, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Centrală. 


PREZENŢA LA VOT LA ORA 12.00


Peste 117.000 de români din afara ţării au votat la alegerile parlamentare, până duminică, în jurul orei 12.00. Potrivit AEP, 21.329 dintre aceste voturi au fost exprimate prin corespondenţă.


În Spania, ţara cu una dintre cele mai mari comunităţi de români din străinătate, au fost organizate 140 de secţii de votare, în care şi-au exprimat opţiunile electorale peste 12.000 de alegători. În Italia, unde au fost organizate 137 de secţii, au votat peste 20.000 de români, iar în Marea Britanie peste 9.000. În Germania au votat peste 10.000 de români.


MAE reaminteşte că români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate.


Pagina a fost generata in 0.4135 secunde