ALDE, Pro România și UDMR solicită anularea amenzilor date în starea de urgență

Marţi, 19 Mai 2020
191
Trei formațiuni politice din România au depus, ieri, la Senat, un proiect de lege care prevede anularea amenzilor date de autorități în baza ordonanțelor militare, în perioada stării de urgență.

Conform unui comunicat de presă, proiectul de lege a fost inițiat de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu președintele Pro România, Victor Ponta, și liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

Documentul a fost depus la Senat cu solicitarea de dezbatere în procedură de urgență.

"Nu propunem anularea amenzilor pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au produs tulburări ale ordinii și liniștii publice. Și nu este un proiect care să ne facă pe cei care am respectat legea să ne simțim nedreptățiți. Nu urmărim să descurajăm Poliția să-și facă datoria. Este o lege care va permite justiției să funcționeze și să nu fie îngropată în peste 300.000 de dosare", a declarat, la Digi24, liderul ALDE.

Revenind la proiectul de lege, articolul 1 prevede că procesele verbale de contravenție emise în temeiul art. 28 din OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență să fie declarate nule, iar articolul 2 prevede ca amenzile aplicate care au fost achitate să fie restituite la cerere. Totodată, art. 3 vizează ca pentru amenzile care nu au fost achitate, în tot sau în parte, în baza proceselor verbale prevăzute la art. 1, organele fiscale să nu dea în debit sumele datorate în vederea executării silite.

În plus, se mai propune ca persoanele sancționate contravențional, în temeiul proceselor verbale prevăzute la art. 1, și care nu au achitat cuantumul amenzii până la data intrării în vigoare a legii, să nu mai achite amenzile aplicate, se spune în proiectul depus de ALDE, Pro România și UDMR.

Totodată, aceste prevederi nu se aplică în cazul proceselor verbale prin care s-au impus sancțiuni pentru încălcarea măsurilor de izolare și carantină și nici pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În ceea ce privește restituirea banilor plătiți, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să stabilească procedura de restituire a sumelor în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii.

"De la începutul stării de urgență, au fost reclamate în spațiul public mai multe situații cu români care au fost victime ale acțiunii abuzive a forțelor de ordine în ceea ce privește aplicarea de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare. În țara noastră, au fost aplicate peste 300.000 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 600 de milioane de lei, adică 120 de milioane de euro. Cuantumul amenzilor în România, cu siguranță, ne situează pe locul întâi între țările Uniunii Europene", se precizează în expunerea de motive.

XXX

Un alt motiv evidențiat este faptul că cei peste 300.000 de români amendați se pot adresa instanțelor de judecată pentru anularea amenzilor, însă o asemenea situație ar duce la blocarea totală a sistemului de justiție, iar în contextul pandemiei, aceste persoane se pot expune infectării cu Covid-19.

"Pentru a evita blocaje în sistemul de justiție, dar și pentru a limita pericolul de răspândire a Covid-19 în această perioadă, am decis să înaintăm prezenta propunere legislativă care să anuleze în mod automat aceste amenzi, fără a mai fi nevoie de a merge în instanță, cu excepția sancțiunilor contravenționale aplicate pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu și carantină, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice", se mai arată în documentul depus la Senat. 



Pagina a fost generata in 0.2794 secunde