ALDE Constanța mizează pe exemplul personal. "O mare realizare nu poate sfârși în bălării"

456
ALDE Constanța mizează pe exemplul personal.

Articole de la același autor

Echipa Filialei ALDE Constanța, cu peste 40 de membri și simpatizanți, a dedicat, zilele trecute, câteva ore oamenilor înmormântați în Cimitirul Eroilor din localitatea Mircea Vodă.

În acest cimitir își dorm somnul de veci peste 5.000 de viteji care și-au pierdut viața pe frontul din Dobrogea în Primul Război Mondial, aliați și dușmani căzuți pe același câmp de luptă.

"Un simbol important al istoriei Primului Război Mondial stă ascuns într-o comună constănțeană, puțin cunoscută. Cimitirul în care își dorm somnul veșniciei peste 5.000 de eroi și o capelă micuță, construită la inițiativa Regelui Ferdinand I, zac uitate lângă gara din Mircea Vodă. Nu este onorant pentru comunitate să ne uităm eroii, iar faptele lor istorice să se piardă în anonimat și bălării crescute până la brâu. O perioadă din viața poporului român care a schimbat cursul istoriei noastre nu poate fi înghițită de nepăsarea fie a autorităților, fie a oamenilor obișnuiți. Am hotărât ca împreună cu colegii mei să igienizăm cimitirul eroilor din localitatea Mircea Vodă, să plantăm flori, scoțând la lumină o mărturie a trecutului nostru de care ar trebui să fim mândri", a spus Gabriel Daraban, președinte al Organizației Municipale ALDE Constanța și candidat pentru Parlamentul European și Primăria Constanța.

La rândul lui, Claudiu Octavian Ceti, secretarul coordonator al Filialei ALDE Constanța a afirmat că această acțiune trebuie să fie privită ca o lecție a normalității, a bunului simț și a exemplului personal chiar având puterea de a da startul și altora.

Cimitirul Internațional Onorific din comuna Mircea Vodă a fost inaugurat în anul 1928 și aici au fost aduși și îngropați morții căzuți pe front în luptele care s-au purtat pe teritoriul Dobrogei. Începând cu 2010, cimitirul a fost declarat printr-un ordin al ministrului culturii, monument memorial grupa A.

"O mare realizare nu poate sfârși în gunoaie și bălării și de aceea noi, reprezentanți ai Filialei ALDE Constanța, conchidem că nu este nevoie de momente speciale sau sărbători dedicate eroilor neamului pentru a ne reaminti de oameni și fapte istorice. Este nevoie doar de exemplul personal și cu siguranță ni se vor alătura și alți cetățeni pe viitor", au transmis reprezentanții ALDE Constanța prin intermediul unui comunicat de presă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.492 secunde