Administrația locală înființează noi locuri de joacă pentru copii

Vineri, 04 Octombrie 2019
203
Se muncește încontinuu pentru ca micuții constănțeni să aibă locuri de joacă moderne, în mai multe zone din oraș finisându-se, în acest moment, lucrările de reabilitare și reamenajare.


Echipele societăților care au sarcina de a reabilita și moderniza spațiile destinate celor mici au profitat de vremea frumoasă din ultima săptămână și au finalizat lucrările de turnare a covorului antitraumă pe strada Traian bl A4-A5, iar pe bulevardul 1 Decembrie 1918 la intersecția cu strada Traian a fost turnat primul strat, urmând și cel de-al doilea după ce primul se va usca. 
Suprafața de cauciuc este turnată în două straturi. Grosimea fiecăruia este dată de înălțimea elementelor de joacă. Astfel, dacă toboganul, spre exemplu, are o înălțime de maximum doi metri, atunci stratul destinat atenuării șocurilor va avea o grosime de 28 mm. Așa se face că la spațiile de joacă la care se lucrează acum se toarnă un strat de 30 mm. La acesta se adaugă un strat de uzură, frumos colorat, de 20 mm. 


Săptămâna viitoare vor fi turnate primul și al doilea strat de cauciuc la spațiul de joacă de pe strada Dispensarului, bl. 24a/24b, și de la mini terenul de sport de pe strada Năvodului, urmând ca lucrări similare să se realizeze și la cel din parcul de la Teatrul Oleg Danovski. 


Primăria Municipiului Constanța face apel către toți locuitorii orașului să nu intre în spațiile de joacă, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2179 secunde