Administrația locală din Mangalia pregătește centrul de vaccinare. „Se lucrează intens”

427
Administrația locală din Mangalia pregătește centrul de vaccinare. „Se lucrează intens” - mangaliacentruldevaccinare-1610565044.jpg

Articole de la același autor

Edilul Mangaliei, Cristian Radu, a anunțat, miercuri, că se lucrează intens pentru pregătirea centrelor în care urmează să se vaccineze populația.

„Lucrăm intens la pregătirea centrului de vaccinare pentru cetățenii din Mangalia și zonele limitrofe. Acesta va fi localizat la Sanatoriul Balnear Mangalia, pavilionul B (lângă stadionul municipal Callatis, intrarea de pe partea cu stadionul). Sănătatea cetățenilor este prioritară și de aceea, în ciuda neclarităților legislative privind organizarea, am decis să ne implicăm total în pregătirea campaniei de vaccinare. După cum știți, încă de la începutul pandemiei, am luat măsuri de protejare a populației și ajutorare a persoanelor vulnerabile. De vineri, persoanele din etapa a doua de vaccinare se pot programa urmând pașii recomandați de autorități. Fiind oraș turistic am fost loviți puternic de această pandemie. Ne dorim să depășim această criză sanitară cât mai repede și de aceea vom face tot posibilul ca această campanie să decurgă cât mai bine. Fac un apel la fiecare dintre dumneavoastră să urmați doar sfaturile specialiștilor și să respectați reglementările autorităților pentru a reveni cât mai curând la normalitate. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a transmis primarul Cristian Radu pe pagina sa de socializare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6133 secunde