Administrația locală amenajează mai multe locuri de parcare pentru riverani

Luni, 02 Septembrie 2019
189
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă amenajarea unor noi locuri de parcare în locul garajelor în mai multe zone din oraș. Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare. În acest sens, echipele administratorului drumului public intervin săptămâna aceasta pe strada Plantelor, în dreptul bl. IS4, unde continuă lucrările de infrastructură.


Deja a demarat amenajarea parcării pe strada Eroilor, iar astăzi, angajații SC Confort Urban SRL acționează în KM 5, pe strada Mugurului, în spatele bl. 22. 


Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, locuitorii orașului sunt rugați de Primăria Municipiului Constanța să nu își parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1544 secunde