Acelaşi Comisar, Primar! Horia Constantinescu: „La Constanţa, a sosit timpul schimbării”

511
Horia Constantinescu le arată constănţenilor ceasul! Candidat al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) la funcţia de primar al Constanţei, Horia Constantinescu spune că, în oraşul de la malul mării, a venit timpul schimbării.

Constanţa anului 2020. Un oraş cenuşiu, fără spaţii verzi, sufocat de betoane, fără proiecte majore, fără investitori de top. O realitate tristă, pe care o cunoaştem cu toţii, dar pe care o putem schimba duminică, 27 septembrie. Aceasta este opinia lui Horia Constantinescu, intrat în bătălia pentru Primăria Constanţa din partea Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal), care spune că, în ziua votului, constănţenii trebuie să se trezească.



„Constănţenii nu mai pot fi păcăliţi cu desene, machete şi tot soiul de aiureli, proiecte SF. A le vinde oamenilor visuri este ca şi cum am accepta ideea de a le vinde acestora droguri pentru a-i ţine fericiţi doar până a doua zi după alegeri.

La Constanţa, după 20 de ani, a sosit timpul schimbării”, transmite Horia Constantinescu.

„Să punem mâna pe mătură şi să curăţăm gunoiul”

Starea în care se află Constanţa o cunoaştem cu toţii. Cauzele sunt, la rândul lor, bine ştiute. Dar, ce e de făcut, ce se mai poate salva şi mai ales când?

„Înainte de a desena şi prezenta alegătorilor proiecte fantasmagorice, trebuie să punem mâna pe mătură şi să curăţăm gunoiul. Abia după aceea, continuând acelaşi raţionament, vom începe să reparăm şi să renovăm tot ceea ce astăzi este într-o avansată stare de degradare. Vorbesc aici despre unităţi de învăţământ, parcuri, locuri de joacă sau parcări.

Mi se pare strigător la cer ca actualul primar să se laude cu un proiect gen Sala Polivalentă, care nici măcar nu-i aparţine, în condiţiile în care, în Constanţa, nu mai există terenuri de sport nici între blocuri, nici la unităţile de învăţământ. Nici nu mai amintesc de bazele sportive, Constanţa este la pământ în privinţa infrastructurii sportive”, susţine Horia Constantinescu.



Candidatul PPUSL le reaminteşte constănţenilor de „oaza de verde” de la Palatul Copiilor, unitate care ar fi trebuit să fie punctul principal de atracţie al copiilor, tinerilor (şi numai) din Constanţa, dar care arată deplorabil. Chiar dacă Palatul Copiilor este subordonat Ministerului Educaţiei, asta nu înseamnă că administraţia locală este îndreptăţită să stea cu mâinile în sân şi să privească impasibilă la degradarea continuă a unităţii.

„Împreună cu echipa mea, am trecut la curăţarea Palatului Copiilor. Dincolo de tonele de gunoi scoase de acolo, mai trist este faptul că tineri de 20 de ani nici măcar nu ştiau de existenţa instituţiei.

Am descoperit acolo sere, căsuţe, o pistă de karting, un amfiteatru şi multe alte lucruri lăsate uitării de toţi cei care ar fi putut să dea o mână de ajutor sau să se implice fie şi indirect. Cu o mână de oameni, câteva utilaje, bani şi mult entuziasm, am readus la lumină o zonă din plin centrul oraşului, ce va rămâne în administrarea constănţenilor şi spre beneficiul acestora şi după alegeri.



Aşa trebuie procedat cu tot ceea ce reprezintă o şansă pentru tineri şi copii de a creşte şi de a se dezvolta armonios. Iar aici nu mă gândesc numai la Liceul cu Program Sportiv, unde există de asemenea un «şantier al plângerii», ci şi la alte baze sportive ce au reprezentat şi pot reprezenta în continuare o pepinieră pentru sportul constănţean, readucându-l la lumina reflectoarelor, aşa cum a fost odinioară”, a declarat Horia Constantinescu.

8 dispensare medicale de cartier, în toată Constanţa

Unul dintre cele mai importante proiecte propuse de candidatul PPUSL îl reprezintă construcţia dispensarelor medicale de cartier.

„În tot programul meu de administraţie publică locală, am vorbit de lucruri nu numai realizabile, ci mai ales realizabile într-un termen foarte scurt. Cu toate că sunt constănţeni cărora le place să viseze cu ochii deschişi, le pot spune că machetele şi proiectele desenate au doar caracterul de a-i păcăli atât timp cât nu li se prezintă costurile şi perioada de execuţie a lucrării.

De aceea, eu vorbesc de dispensarul medical de cartier, ce va veni mai ales în sprijinul copiilor şi seniorilor, reprezentând o unitate de primiri urgenţe şi nu numai la o distanţă mică de casa în care locuiesc. Astfel, se va reduce considerabil aglomeraţia de la Spitalul Judeţean şi oferim copiilor şi seniorilor o şansă în plus limitându-le suferinţa”, a declarat Horia Constantinescu.



Candidatul PPUSL vine şi cu date exacte în ceea ce priveşte proiectul expus. Astfel, valoarea totală a investiţiei ar fi sub un milion de euro, iar dispensarele, în număr de opt, ar putea deveni funcţionale în aproximativ şase luni.

„Am făcut calcule, am împărţit Constanţa şi am identificat opt zone unde aceste construcţii pot fi realizate într-un termen de până la şase luni. Este vorba despre construcţii uşoare, modulare, tip container, ce pot deveni funcţionale într-un mod rapid şi unde pot fi oferite servicii medicale gratuite, 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână.

Haideţi să facem o comparaţie cu măreţul Spital Regional promis de ani de zile. Acest spital ar costa câteva sute de milioane de lei bune, ar avea nevoie de personal medical calificat inexistent astăzi pe piaţa muncii, iar construcţia sa ar dura câţiva ani. Pe când un dispensar medical de cartier, conceput sub formă de complex, ar costa, cu toate dotările şi racordurile, aproximativ 100.000 de euro”, explică Horia Constantinescu. 


Zonă de siguranţă şi confort


Aşadar, nu vorbim despre un simplu dispensar medical de cartier, ci de un complex. Ce ar presupune acesta?

„Dispensarul medical va fi nu numai un pol de sănătate, ci şi o zonă de siguranţă şi confort, pentru că va avea alături un centru de Poliţie Locală, funcţional 24 din 24 de ore, menit să descurajeze infracţionalitatea, să prevină orice act de violenţă din complex şi din împrejurimile sale.



Mai mult, complexul va fi dotat şi cu o farmacie, dar şi cu o maşină de transport folosită în cazurile mai uşoare, astfel încât să venim şi în sprijinul Ambulanţei.

După calcule riguroase, am identificat cele opt locaţii unde să amplasăm dispensarele, astfel încât distanţa pe care trebuie să o parcurgă fiecare constănţean de acasă şi până la dispensar să fie de maximum 1,5 kilometri. Deci, aproximativ 10 minute de mers pe jos pentru un senior sau o mamă cu un cărucior”, precizează Horia Constantinescu.

Soluţia pentru un transport în comun civilizat

În privinţa transportului în comun, Horia Constantinescu spune că, atât timp cât nu există o evaluare corectă a necesarului de mijloace de transport pentru a acoperi cu adevărat nevoile oraşului, nu putem vorbi de soluţii adevărate.

„Actualul primar şochează când prezintă cele 18 microbuze ca fiind soluţia, fie şi temporară, pentru a avea în Constanţa un transport civilizat. Constanţa trebuie să înveţe din experienţa altora şi să înţeleagă că avem nevoie de mijloace de transport civilizate, iar acestea să circule după un orar bine stabilit, fără a pune în pericol sănătatea şi timpul constănţenilor. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să existe deschidere la soluţiile practice. În locul unei mărci scumpe de microbuze, aş fi căutat soluţii în producţia autohtonă, pentru a încuraja în primul rând producătorii români. Astfel, s-ar fi putut achiziţiona un număr mai mare de mijloace de transport şi acoperi o zonă mai vastă. Am informaţii că şi la ora actuală există cartiere neacoperite de transportul în comun”, declară Horia Constantinescu.



Votaţi Omul!

„Pe 27 septembrie, votați Omul, nu sondajele de opinie! Pentru ca toate proiectele noastre să poată fi realizate, îmi trebuie o Echipă. Este un singur cal înscris în cursă și merită Votul vostru: acelaşi Comisar, Primar!”, a mai transmis Horia Constantinescu.

(Comandat de Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), publicat de Cuget Liber, cod mandatar financiar 21200022)



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4512 secunde