X
X

Primarul Decebal Făgădău: "Parcarea în locurile publice din Constanța se plătește!"

Ştire online publicată Sâmbătă, 01 August 2020. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Din august, vor fi reluate sancțiunile pentru șoferii care nu achită taxa de parcare în parcările publice din municipiul Constanța. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, susține că plata locului de parcare nu a fost suspendată niciun moment, însă, amenzile instituite în ședința Consiliului Local de joi, 30 iulie, au rolul de a reglementa situațiile în care un șofer care nu plătește parcarea și ocupă locul unui constănțean care a închiriat de la primărie spațiul respectiv.

În doar câteva zile, oricine își va lăsa mașina într-o parcare amenajată și cu panouri de plată prin sms va fi nevoit să achite tariful în funcție de timpul cât stă în zonă. În caz contrar, riscă amendă cuprinsă între 200 și 600 de lei. Sunt pasibili de amendă și cei care blochează un loc de parcare care este deja atribuit și pentru care se achită taxa anuală, dar și cei care ocupă locurile destinate încărcării mașinilor electrice și hybrid plug-in.

"La Constanța, parcarea s-a plătit, se plătește și se va plăti. Nu a existat parcare gratuită nicio secundă. Astăzi, în municipiul Constanța, avem 95.000 de autoturisme ce aparțin persoanelor fizice și în jur de 20.000 de mașini ce aparțin firmelor. Câte dintre acestea plătesc taxa de rezervare loc de parcare? Din 95.000 de mașini aparținând persoanelor fizice, aproximativ 15.000 plătesc. 80.000 de mașini nu plătesc taxa de rezervare. Știm cu toții că aceste 80.000 de mașini nu sunt parcate în garaje sau pe proprietate particulară. Cele mai multe sunt parcate pe domeniul public. Cu alte cuvinte, din 95.000 de mașini ce aparțin persoanelor fizice, doar 15.000 își plătesc taxa de rezervare a locului de parcare, în condițiile în care s-au construit multe locuri de parcare pe care le puteți închiria. Taxa de rezervare a locului de parcare este de 200 de lei pe an", explică primarul Constanței.

El a mai adăugat că pentru parcările cu plată din oraș tariful este reglementat deja din anul 2017 și variază în funcție de Constanța sau stațiunea Mamaia și de numărul de ore pentru care se plătește.

"Parcarea cu plată trebuie plătită, nu există nimic gratuit, nicăieri. Fac excepție locurile pentru persoanele cu dizabilități și mașinile electrice sau hibrid. În afară de acestea, toată lumea care parchează în parcările cu plată ale orașului trebuie să plătească, așa cum se plătește peste tot în lume. Această minciună, potrivit căreia la Constanța nu se plătește parcarea, trebuie să dispară din spațiul public", mai spune Decebal Făgădău.



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Politică-Administrație
Vineri, 18 septembrie Foto : Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!" 16553 vizite, 0 comentarii Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!"
Economie
Sambata, 19 septembrie Foto : Domnule Gheorghe Bosînceanu, nu credeam că vei reuși! 2526 vizite, 0 comentarii Domnule Gheorghe Bosînceanu, nu credeam că vei reuși!
Social
Marti, 15 septembrie Foto : Fostul primar Marian Iordache a trecut în eternitate! Cum putea fi salvat 1518 vizite, 0 comentarii Fostul primar Marian Iordache a trecut în eternitate! Cum putea fi salvat
Cultură-Educație
Miercuri, 16 septembrie Foto : Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă 1488 vizite, 0 comentarii Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă
Eveniment
Marti, 15 septembrie Foto : GALERIE FOTO / Liberalul Marian Iordache, condus pe ultimul drum de medgidieni 1269 vizite, 0 comentarii GALERIE FOTO / Liberalul Marian Iordache, condus pe ultimul drum de medgidieni
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3085 secunde