X
X
Mai multe ştiri online:

Primăria Năvodari, consultare publică pe tema traseelor cu autobuzele CT BUS

Ştire online publicată Vineri, 14 August 2020. Autor: Carmen MOCANU
Primăria Orașului Năvodari pune la dispoziția cetățenilor un chestionar online, precum și o adresă de e-mail, unde pot fi trimise propunerile privind înființarea unui nou traseu pe ruta Năvodari - Constanța: Linia 23 cu autobuzele CT BUS.

Potrivit primarului Florin Chelaru, vor exista trei tipuri de transport public Năvodari - Constanța: transport special pentru elevii care învață la școli din Constanța; transport turistic pentru a aduce vizitatorii din diferite zone ale Constanței la Năvodari și retur; și transport de masă pentru populație, cu particularitatea că o să fie inclusiv transport de noapte.

Chestionarul poate fi completat online la adresa: https://docs.google.com/…/1kS-Aj09wKl3PCyDfsGywMH…/viewform sau poate fi descărcat în format word ori format pdf de pe pagina web a Primăriei Năvodari. După ce este completat, el trebuie trimis la adresa de e-mail: navodari@ctbus.ro.

Specialiștii CT BUS vor sprijini acest demers cu expertiza dobândită de-a lungul anilor de serviciu în slujba călătorului.

Propunerile pot fi trimise până la data de 16 septembrie 2020, urmând ca toate ideile exprimate să fie analizate cu atenție, pentru a se găsi cele mai bune soluții. 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4063 secunde