Klaus Iohannis: Școala sigur nu va începe în condiții normale

473
Klaus Iohannis: Școala sigur nu va începe în condiții normale - iohannis77-1596039748.jpg
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, ministrul Educației, Monica Anisie, și alți miniștri cu atribuții în zona Educației pentru a discuta despre scenariile privind deschiderea anului școlar și universitar.


"Această situație a deschiderii noului an școlar, implicit a anului universitar, este una de extremă importanță și mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri din Guvern cu atribuții pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și a unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educației și mai mulți miniștri pentru o discuție pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că reușim să conturăm câteva scenarii care pot fi comunicate pe urmă public", a declarat șeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferință de presă.

El a adăugat că "școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea".

"Ar fi foarte complicat să avem numai școală online. Și, atunci, ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde, probabil, și în funcție de condițiile locale, vom avea mai mult școală normală cu elevii la școală sau mai mult online sau un sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două și va fi comunicat public", a explicat Iohannis.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7218 secunde