X
X
Mai multe ştiri online:

Edilul Decebal Făgădău a început distribuirea voucherelor pentru programul Infant

Ştire online publicată Joi, 13 August 2020. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
50 de cupluri sau femei singure din municipiul Constanța care nu pot avea copii au primit, în cursul zilei de ieri, primele vouchere pentru programul Infant. În valoare de 10.000 de lei, voucherul poate fi folosit de beneficiari pentru proceduri precum fertilizarea in vitro.

Programul a debutat pe 1 iulie 2020 și constănțenii s-au arătat foarte interesați. În primele săptămâni s-au primit cele mai multe cereri, în ultima perioadă, la sediul DGAS, se depun, în medie, câte trei dosare pe săptămână. "Știu că multă lume se uita cu scepticism la acest program. Eu vreau să vă mulțumesc pentru curaj și vă îndemn să nu abandonați. Constanța are nevoie de cât mai mulți copii, să crească, să-i auzim chicotind. Mă rog la bunul Dumnezeu să fiți sănătoși. Gânduri bune și Doamne Ajută!", a transmis primarul Decebal Făgădău, cel care a înmânat voucherele primilor beneficiari.

În continuare, cei interesați se pot înscrie în programul Infant, pe care Primăria Constanța îl derulează prin Direcția Generală de Asistență Socială. Cererile se vor depune la adresa de e-mail inscrieriinfant@dgas-ct.ro. Persoanele interesate trebuie să prezinte o adeverință de la unitatea sanitară parteneră cu indicația de FIV, care atestă că solicitanții sunt eligibili pentru program. Beneficiari pot fi femeile singure sau cuplurile care au diagnostic de infertilitate stabilit de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical.



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.1747 secunde