X
X
Mai multe ştiri online:

Discuții și negocieri la Techirghiol pentru fotoliul de viceprimar. Cu cine va face primarul liberal echipă

Ştire online publicată Marţi, 10 Martie 2015. Autor: Ana FULAȘ IONESCU
Primarul orașului Techirghiol, Adrian Stan, a declarat că, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, va declara vacant locul viceprimarului Răzvan Alberto Andrei, care s-a stins din viață, în urmă cu o lună, în timpul unei partide de baschet. Chiar dacă echipajul ambulanței a încercat să-l resusciteze aproximativ o oră, viceprimarul Răzvan Alberto Andrei suferise un infarct, nemaiputându-se face nimic.

La prima ședință de Consiliu Local Techirghiol, postul de consilier va fi declarat vacant. Cel mai probabil, noul membru al Consiliului Local Techirghiol va deveni Dumitru Ceară Paul, reprezentantul PSD, potrivit listelor USL, din anul 2012. De asemenea, urmează ca în cadrul Consiliului Local să se poarte discuții pentru nominalizarea și alegerea unui nou viceprimar. "Vom purta o serie de negocieri, iar viceprimarul va fi ales în cadrul unei alte ședințe de Consiliu Local!", a subliniat primarul Adrian Stan. Edilul nu a exclus posibilitatea ca noul viceprimar să fie un ales local desemnat din partea social democraților sau chiar din partea UDTTMR.

Contactat telefonic, consilierul local Adriana Șlincu, președintele Organizației orășenești a PSD Techirghiol, a declarat că nu și-a exprimat nimeni intenția din interiorul partidului să candideze pentru postul de viceprimar al orașului.

"Așteptăm să vedem ce va spune Organizația județeană a partidului. În momentul de față nu avem stabilit niciun candidat", a declarat Adriana Șlincu, care a ținut, totodată, să precizeze că nu o interesează postul de viceprimar. Amintim că alesul local Adriana Șlincu a mai ocupat, în trecut, funcția de viceprimar. În cadrul Consiliului Local Techirghiol, lucrurile au mers ca unse pe perioada funcționării USL. Odată cu ruperea protocolului, discuțiile nu au întârziat să apară, culminând cu schimbarea viceprimarului PSD, Adriana Șlincu.

Actuala componență a Consiliului Local Techirghiol arată în felul următor: șase consilieri liberali (unul dintre ei provine de la fostul PDL), trei social-democrați, unul de la UDTTMR și patru independenți.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.097 secunde